Aceştia se alătură colegilor mai mari, respectiv 15 copii care au trecut deja în clasa a X-a. Cele două clase sunt parte din proiectul amplu Bakery School pe care Puratos România l-a lansat încă de anul trecut, prin care doreşte să demareze investiţii de aproape jumătate de milion de euro în următorii trei ani, în dezvoltarea a trei şcoli în sistem dual pentru această industrie în judeţele Cluj, Iaşi şi Dâmboviţa.

„Misiunea noastră pe termen lung este să dezvoltăm piaţa forţei de muncă din industria pe care o reprezentăm. Aproape fiecare companie din România, care activează în această industrie, se confruntă cu lipsa de personal calificat. Demersurile pentru a avea un viitor prosper trebuie începute de acum. Acesta este motivul pentru care Puratos România investeşte în dezvoltarea mai multor clase de învăţământ dual care să livreze forţă de muncă calificată sau viitori antreprenori pregătiţi pentru industria de brutărie, patiserie-cofetărie şi ciocolaterie din România”, a declarat Gabriela Bereş, director Regional Puratos pentru Europa Centrală şi de Est.

A doua generaţie de elevi este alcătuită din copii din familii defavorizate din mai multe localităţi din judeţul Dâmboviţa, în baza parteneriatului încheiat de companie cu Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa.

„Toţi cei 39 de elevi pe care îi avem înscrişi la Bakery School sunt copii care îşi doresc cu adevărat să aibă o meserie frumoasă, care implică pasiune şi care să le permită să îşi asigure un viitor pentru ei şi pentru familiile lor. Mare parte din poveştile lor de viaţă sunt impresionante. Tuturor le asigurăm toate condiţiile (transport, tablete pentru şcoală online, uniforme, burse) şi îi aducem în practică la Centrul de Inovare pe care îl avem în judeţul Ilfov, alături de cei mai buni profesori selectaţi de noi”, a explicat Gabriela Bereş.

Dascălii care predau la Bakery School sunt: dna Corina Elena Gheorghe – profesor teorie Industrie alimentară (Brutărie), dna Ruxandra Proca – profesor teorie Alimentaţie publică (Cofetărie), dna Ana Muşat – Maistru instructor (Tutore) practică Brutărie, dna Cristina Stancu – Maistru instructor (Tutore) practică Cofetărie.

Grupul Puratos este unul dintre cei mai importanţi producători globali de materii prime pentru industria de panificaţie, patiserie şi ciocolaterie. Compania a fost fondată în Belgia în 1919, cu sediul central la Bruxelles, are peste 9.000 de angajaţi în 71 de ţări, deţine 63 de unităţi de producţie şi 88 de centre de inovaţie, oferind clienţilor ingrediente calitative şi nutritive adaptate cerinţelor locale. Produsele Puratos sunt comercializate în peste 100 de ţări.

Puratos România oferă materii prime pentru sectorul alimentar şi servicii specializate clienţilor săi din sectorul industrial, artizanal şi retail printr-o reţea de 10 filiale la nivel naţional şi prin cele două centre de inovaţie, din Bucureşti şi Cluj-Napoca, destinate testării de produse şi ingrediente inovatoare. Compania a fost înfiinţată în anul 1995, în Bucureşti, având în prezent o unitate de producţie în judeţul Ilfov, cu trei linii de producţie distincte (linie de margarină, linie de mixuri pentru patiserie şi brutărie, respectiv o linie pentru umpluturi cu fructe, creme pe bază de apă şi glazuri) şi 150 de angajaţi. Puratos România este unul dintre principalii jucători din sectorul de ingrediente pentru industria alimentară, având un portofoliu extins de produse, printre care maiele active şi inactive, cereale încolţite şi infuzate în maia lichidă, ciocolată belgiană Belcolade, umpluturi cu fructe, glazuri, creme fine pentru deserturi.