Corpul te avertizează cu o lună înainte că rişti să faci infarct, prin aceste semne

1 shutterstock 283965824 jpg jpeg

Prevenţia este mai bună decât vindecarea. Această regulă simplă se aplică oricărei boli şi este deosebit de valoroasă, în special când apare o afecţiune cu simptome confuze şi cu diagnostic dificil de stabilit. În acest caz, ar fi bine să ştii care sunt semnele care anunţă un infarct, ca să previi o astfel de neplăcere.

Un strop de conştientizare a stării de sănătate este de bun augur oricând, nu este nevoie să devii ipohondru. Astfel, acordă atenţie următoarelor simptome şi vei şti să observi când eşti în pericol sau când un apropiat are nevoie de ajutor. Oboseala este un simptom comun pentru mai multe afecţiuni, la fel şi durerile abdominale, insomnia sau dificultatea în respiraţie. Important este ca acestea să îţi stârnească interesul şi să le ţii sub control. Mult mai bine ar fi să descoperi cauzele lor şi să găseşti soluţii, tratamente. Dacă suferi din pricina acestor simptome, spune-i medicului tot ce te doare şi ia în calcul un risc important de infarct.

Oboseala cronică

Unul dintre principalele simptome care indică un atac de cord iminent este oboseala cronică. Femeile sunt mai predispuse să sufere de acest simptom, comparativ cu bărbaţii.

Simptomul este destul de evident, practic, nu poate trece neobservat. Uneori, este obositor să îndeplineşti sarcini simple, cum ar fi să faci patul sau să faci un duş.

Durere abdominală

Durerile abdominale, greaţa apărută pe nemâncate sau după o masă copioasă, senzaţia de balonare sau crampele dureroase sunt câteva dintre cele mai frecvente simptome. Durerile abdominale, scrie webmd.com, apar, deopotrivă, la femei şi la bărbaţi.

Înainte de un infarct, durerile au caracter episodic, diminuându-se în intensitate şi revenind apoi pentru perioade scurte de timp. Tensiunea fizică ar putea agrava acest tip de dureri.

Insomnie

Insomnia este, de asemenea, asociată cu un risc crescut de atac de cord sau de accident vascular cerebral, care este mai frecvent în rândul femeilor, notează sciencedaily.com. Pe lângă insomnie, poate apărea şi anxietatea, dar şi o stare de absenţă, de uitare. Insomnia se manifestă prin dificultatea de a adormi, de menţinere a somnului şi de trezire dimineaţa devreme.

Dificultate în respiraţie

Dispneea sau senzaţia de greutate în respiraţie apare adesea atât la bărbaţi, cât şi la femei, cu până la şase luni înainte de manifestarea unui atac de cord. Dispneea este, de obicei, un semn de avertizare a unei afecţiuni medicale. Ştii că este vorba despre dispnee când simţi că nu ai suficient aer, ameţeşti şi respiri greu.

Pierderea parului

Căderea părului este considerată a fi un alt indicator vizibil al riscului de boli de inimă. Afectează mai des bărbaţii peste 50 de ani, dar unele femei pot fi, de asemenea, în grupul de risc. Calviţia este, de asemenea, asociată cu un nivel crescut al hormonului cortizol.

Ritm cardiac neregulat

Ritmul cardiac neregulat sau aritmiile sunt adesea însoţite de un atac de panică şi de anxietate, în special în rândul femeilor. Simptomul apare în mod neaşteptat şi se desfăşoară diferit: aritmie (bătăi neregulate ale inimii) sau tahicardie (ritm cardiac crescut). Exerciţiile fizice ar putea oferi un stimul suplimentar creşterii ritmului cardiac, mai ales în cazurile cu ateroscleroză. Bătăile neregulate ale inimii durează aproximativ unu-două minute. Dacă nu se estompează, este posibil să resimţi ameţeală şi oboseală extremă. Sunaţi imediat la medic!

Transpiraţie excesivă

Transpiraţia neobişnuită sau excesivă este un semn de avertizare timpurie a unui atac de cord. Poate apărea în orice moment al zilei sau al nopţii. Acest simptom afectează mai des femeile şi este, de obicei, confundat cu bufeurile sau cu transpiraţiile nocturne tipice menopauzei. Atenţie şi la simptomele asemănătoare gripei, pielea gălbui sau transpiraţia, care apare indiferent de temperatura aerului sau efortului fizic! Transpiraţia pare a fi mai excesivă noaptea.

Durere în piept

Bărbaţii şi femeile experimentează dureri în piept de diferite intensităţi. La bărbaţi, acest simptom este unul dintre cele mai importante semne timpurii ale unui atac de cord iminent, deci nu ar trebui ignorat. Pe de altă parte, durerea în piept afectează doar 30% dintre femei. Durerea toracică se poate extinde spre braţe (mai des spre braţul stâng), maxilarul inferior, gâtul, umerii sau stomacul. Disconfortul poate avea caracter permanent sau temporar.

@shutterstock



Recente

cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg