Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit într-un accident rutier

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit într un accident rutier jpeg

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit luni dimineaţă, într-un accident rutier. El se întorcea de la o petrecere, dintr-un club de pe litoral, când a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un copac de pe marginea unei şosele, în apropiere de Năvodari.

Conform IPJ Constanţa, accidentul s-a produs din cauza neatenţiei conducătorului auto, care rula cu o viteză foarte mare şi a pierdut controlul volanului la intrarea în localitatea Săcele.

„În jurul orei 7:15 am fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier pe drumul judeţean 226, la intrarea în localitatea Săcele, se pare că şoferul în vâstă de 43 de ani conducea un autoturism de teren dinspre Săcele către Năvodari, iar, la un moment dat, din cauza neatenţiei în conducere, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum a pierdut controlul asupra autoturismului şi a părăsit partea carosabilă, după care a rulat aproximativ un kilometru şi s-a oprit cu autoturismul în mai mulţi copaci care aparţineau unei ferme”, a spus Andreea Munteanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa.

Creatorul de modă conducea, în noaptea de duminică spre luni, dinspre Năvodari către Săcele. Tatăl creatorului de modă le-a spus anchetatorilor că acesta se îndrepta spre Vâlcea, potrivit ştirileprotv.

Nu este stabilită cu precizie ora accidentului, însă Răzvan Ciobanu a murit cu câteva ore înainte ca trupul său neînsufleţit să fie descoperit.  Un localnic a fost cel care a sunat la 112.

Oamenii care au văzut accidentul cred că Răzvan Ciobanu a adormit la volan. Răzvan Ciobanu a fost descoperit lângă maşina avariată, iar poliţiştii au tras concluzia că acesta nu purta centura de siguranţă.

a murit razvan ciobanu jpg jpeg

Surse din poliţie au declarat că nu au fost descoperite urme de frânare la locul accidentului, fiind luată în calcul şi ipoteza sinuciderii. 

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului, iar cauza decesului lui Răzvan Ciobanu va fi stabilită în urma necropsiei.

Autoturismul pe care îl conducea îi aparţinea unui prieten din Călăraşi. De altfel, în maşină au fost găsite două acte de identitate, unul al său şi unul al proprietarului.

a murit razvan ciobanu accident jpg jpeg

Răzvan Ciobanu a intrat pentru prima dată în lumea modei când avea doar 19 ani. În perioada 16-18 septembrie 2007, el a participat alături de Irina Schrotter şi de alţi designeri din întreaga lume la expoziţia internaţională de design vestimentar The Train, desfăsurată la New York. 

Personaj controversat, el a fost jurat la „Bravo, ai stil!”, alături de Iulia Albu, Raluca Bădulescu şi Maurice Munteanu în sezonul 1,2 şi 3. De-a lungul timpului, el a colaborat cu branduri cunoscute, precum Lowe, Armand Basi, Westwood şi o divizie Zara.

În 2018, el a fost implicat şi în dosarul „Stupefiante pentru VIP-uri", când împreună cu Raluca Bădulescu a dat declaraţii în calitate de martori, în data 12 iulie, la sediul DIICOT Ploieşti, în dosarul de trafic de droguri.

Sursă: digi24.ro, libertatea.ro



Recente

Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg