Criminalul lui John Lennon a transmis un mesaj important pentru văduva artistului

6 profimedia 0304577308 jpg jpeg

Mark Chapman, bărbatul care l-a împuşcat mortal pe John Lennon, a cerut iertare văduvei muzicianului, Yoko Ono, după 40 de ani, scrie BBC.

Pe 8 decembrie 1980, la intrarea în clădirea The Dakota din New York în care locuia cuplul, Chapman l-a împuşcat de 4 ori pe Lennon, după ce în după-amiaza aceleiaşi zile îl întâlnise pe artist, care îi oferise un autograf, scrie news.ro. Lui Chapman i-a fost refuzată eliberarea condiţionată de 11 ori, cel mai recent, luna trecută. 

În timpul audierii din august, potrivit documentelor obţinute de Press Association, el a spus că l-a ucis pe starul în vârstă de 40 de ani pentru „glorie” şi că merită pedeapsa cu moartea. Pedeapsa cu moartea a fost abolită în statul New York în 2007, însă aici nu a mai avusese loc o execuţie din 1963.

Chapman a adăugat că se gândeşte tot timpul la „fapta demnă de dispreţ” comisă pe când avea 25 de ani şi că acceptă că este posibil să rămână închis până la sfârşitul vieţii.  

„Vreau să reiterez că imi pare rău pentru crima comisă”, a spus el în faţa comitetului de eliberare condiţională de la închisoarea Wende din New York. „Nu am vreo scuză. A fost pentru gloria mea”.

El a recunoscut că este „cea mai mare crimă” pentru cineva nevinovat ca Lennon. „Era extrem de faimos. Nu l-am ucis pentru caracterul lui sau pentru cel fel de om era. Era un familist. Era un simbol. Era o persoană care vorbea despre lucruri despre care putem vorbi acum şi este minunat. L-am asasinat, ca să folosesc cuvântul dumneavoastră de mai devreme, pentru că era foarte, foarte, foarte faimos şi ăsta este singurul motiv şi eu eram foarte, foarte, foarte în căutarea propriei glorii, foarte egoist”.

El a continuat: „A fost un act extrem de egoist. Îmi pare rău pentru durerea pe care i-am provocat-o ei (Yoko Ono, n.r.). Mă gândesc la asta tot timpul”.

În 2015, artista japoneză, care a contestat fiecare încercare a lui Chapman de a fi eliberat condiţionat, a declarat pentru The Daily Beast că a trăit cu teama că el va fi eliberat din închisoare.

Comitetul a respins cererea de luna trecută pentru că „ar fi incompatibilă cu bunăstarea societăţii”. Mark Chapman, acum în vârstă de 65 de ani, este căsătorit şi soţia lui locuieşte în apropierea închisorii unde el se află de opt ani. La întâlnirea Comitetului, deţinutul a fost descris ca fiind foarte religios, un „creştin devotat”.

Chapman, despre care este cunoscut că avea asupra lui la momentul crimei şi volumul „De veghe în lanul de secară”, scris de JD Salinger, pentru că se regăsea în „izolarea” şi „singurătatea” personajului principal, urmează să fie din nou audiat pentru o eventuală eliberare condiţionată peste doi ani.

FOTO Profimedia



Recente

obiceiuri demodate jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Eva Mendes, Ryan Gosling  jpg
cuplu  foto   Shutterstock jpg
Singurul om inmormantat pe Luna  Sursa foto shutterstock 1454730908 jpg
Emmanuel Macron, Brigitte Macron  foto Shutterstock jpg
Robert Downey Jr, Susan Downey  jpeg
Matthew Perry, în comă două săptămâni colaj  Sursa   Shutterstock jpg
Camilla Parker jpeg
Click! Pentru Femei jpeg
Olivia Munn, Christie Brinkley  foto   Shutterstock jpg
Chuck Norris  foto   Shutterstock, Imdb jpg
Familia Regala, obiceiuri alimentare jpg
Sharon Stone și Billy Baldwin  foto   Shutterstock, Sliver (1993) jpg
haine jpg
Angelina Jolie jpg
Lily Allen  foto   Shutterstock jpg
probleme in cuplu jpg
menstruatie  jpg
Christina Applegate jpg