În primul rând, trebuie specificat că ştiinţa nu asigură argumentele necesare pentru ca această concluzie să fie una aprobată de întreaga omenire, dar următoarele rânduri s-ar putea să te pună pe gânduri. Cu siguranţă vor fi persoane care se vor îngrijora, aşa cum, în mod categoric, vor fi persoane care vor considera aceste descoperiri demne de a fi ştampilate cu , ,,fake news. Iată de ce spun specialiştii în domeniu că ştiu cu cine seamănă copilul tău.

Studiile lor au fost aplicate pe Drosophila melanogaster, muşcă de oţet, dar în viitor intenţionează să facă şi alte experimente în domeniu. Ipoteza spune că ADN-ul unei femei poate fi expus fenomenului numit ,,microchimerism. Acesta se bazează pe faptul că o femeie care a dat naştere unui băieţel păstrează în sângele ei celule de la el. Cu alte cuvinte, celulele fătului de sex masculin rămân în organismul mamei pe tot parcursul vieţii, chiar dacă sarcina a fost una normală sau nu, sarcina s-a oprit din evoluţie ori a fost vorba despre avort. Procesul “microchimerism” se traduce prin prezenţa în corp a unui număr mic de celule care provin de la un alt individ.

De aici, cercetătorii şi-au pus întrebarea de ce unele femei au cromozomi Y chiar dacă nu au avut niciodată un copil de sex masculin?

După experimente amănunţite, savanţi au ajuns la concluzia că un copil poate semăna cu foştii iubiţi ai mamei, deoarece fiecare dintre ei lasă ca “amintire” o mică parte din materialul genetic prin spermă. Mai precis, copilul seamănă cu primul partener sexual, dar şi cu ceilalţi, pentru că toţi contribuie la dezvoltarea structurii ADN-ului la copii.

Cu cine seamănă cel mic, după calculele lui Aristotel

Filosoful grec Aristotel a propus spre studiu ipoteza care spune că o femeie dă naştere unui copil, care le va putea spune tată şi celorlalţi bărbaţi cu care femeia a întreţinut relaţii sexuale. Această teorie a fost acceptată până undeva în jurul anilor 1900. După aceea, telegonia, căci aşa se numeşte această idee justificată parţial, a fost combătută şi respinsă de lumea modernă, care a catalogat-o ca fiind o încercare eşuată de a împiedica femeile să aibă parteneri din rase diferite şi din clase sociale inferioare.

Iată că studiul australienilor, efectuat pe muşte de oţet, confirmă teoria lansată de Aristotel.

Coordonatorul cercetării, dr. Angela Crean spune că nu sunt dovezi clare că se pot produce asemenea efecte şi la oameni, dar există un potenţial destul de mare să apară aceste reacţii la mamifere.

@shutterstock