Născut pe 17 august 1960, Sean Justin Penn este un actor american, regizor, scenarist şi producător, care şi-a început cariera actoricească în televiziune, cu o scurtă apariţie în serialul Căsuţa din prerie, în decembrie 1974, regizat de tatăl lui, Leo Penn. Pe lângă munca depusă la Hollywood, Sean este implicat în dezbaterile politice şi sociale, are contacte la cel mai înalt nivel, cu preşedinţii Cubei şi ai Venezuelei, şi desfăşoară o activitate importantă filantropică, ajutând pe cât posibil victimele uraganului Katrina, din 2005, şi ale cutremurului din Haiti, în 2010.

 

Evadare ca-n filme

 

Viaţa pare să bată filmul de acţiune în cazul lui Penn, care a ajuns să evadeze dintr-o închisoare fără să fie vorba despre vreun scenariu hollywoodian sau vreo filmare regizată. Cum de s-a întâmplat una ca asta? Când Sean şi soţia sa de pe atunci, Madonna, au călătorit în Macao, pentru a filma secvenţe din pelicula Shanghai Surprise, faimosul cuplu a atras atenţia presei locale. De fapt, cei doi soţi celebri erau urmăriţi peste tot şi fotografiaţi de paparazii la fiecare mişcare pe care o făceau.

 

La un moment dat, actorul a descoperit un paparazzo ascuns chiar în camera lor de hotel, pentru a face câteva instantanee exclusive. Înfuriat la culme, Penn l-a împins pe fotograf spre balcon şi l-a ridicat, împreună cu asistenul lui personal, peste balustradă, ţinându-l suspendat în aer, de la al nouălea etaj, ca să se înveţe minte. Drept urmare, superstarul hollywoodian şi asistentul său au fost arestaţi, acuzaţi de tentativă de omor şi trimişi după gratii.

 

În mod surprinzător, cel care păzea celula lor a uitat, pentru câteva momente, uşa deschisă de la încăperea celor doi, ceea ce le-a permis lui Sean şi angajatului său să iasă bine-mersi din închisoare. Mai mult de-atât, evadaţii au luat rapid un avion şi au zburat spre Hong Kong. Actorul a primit ulterior o notă din parte guvernului portughez, prin care era înştiinţat că fusese graţiat.