Cum a încercat un reparator de televizoare să conserve crionic primul om din lume

În anul 1962, Bob Nelson era doar un reparator obişnuit de televizoare. Nu avea multă experienţă profesională, nici măcar o diplomă de facultate şi, totuşi, s-a trezit în mijlocul unei mişcări ştiinţifice: conservarea crionică a primului om din lume.

„Doctorul televizoarelor” nu avea vicii, ci o mare obsesie: teoria crionică. Mai exact, era preocupat de ideea de a îngheţa un corp uman şi să îl dezgheţe în viitor, pentru a-l vindeca de anumite răni sau boli. Nelson credea că, pentru oameni, îngheţarea crionică poate fi un remediu excelent anti-îmbătrânire. Cum a început totul?

De la reparaţii TV, la crionică

Nelson a fost un tânăr rebel - acesta a abandonat şcoala şi nu a urmat o cursuri ştiinţifice pentru a-şi urma visul. Dar fără aceste lucruri, în anul 1967, împreună cu echipa lui a reuşit să îl îngheţe pe primul om din lume. Bob s-a întâlnit cu o echipă cu care împărtăşea aceeaşi pasiune şi au început să îşi planifice propria metodă de îngheţare a oamenilor.

Nelson s-a născut în Boston, în 1936, iar viaţa lui a fost destul de grea. Tatăl a abandonat familia înainte ca Bob să se nască, iar mama lui era alcoolică. Tatăl vitreg al lui Nelson era un mafiot pe nume John „Fats”, care a fost închis pentru un şaf de 3 milioane de dolari. Cu o viaţă grea, Nelson s-a refugiat în reparaţiile televizoarelor, dar marea sa pasiune era crionica. El susţinea că moartea este de fapt o boală şi poate fi vindecată. Credea cu tărie că un om ar putea fi îngheţat şi să fie dezgheţat câteva secole mai târziu.

În anul 1966 a fondat o „Societate Locală de Prelungire a Vieţii” şi a atras tot mai mulţi visători dornici de a experimenta viitorul idilic promis. Din păcate, aproape toţi cei implicaţi erau amatori. Mulţi dintre ei erau bătrâni sau bolnavi care se gândeau la propria moarte. Chiar şi oamenii de ştiinţă erau sceptici cu privire la conservarea crionică. Cu toate acestea, organizaţia a găsit un voluntar. Un profesor de psihologie, în vârstă de 73 de ani, pe nume Dr. James Bedford, care înainte să moară de cancer la rinichi, a fost de acord să-şi îngheţe corpul.

Experţii au cerut gheaţă de la vecini

Grupul lui Nelson nu a fost pregătit pentru primul experiment. A fost nevoie de gheaţă colectată de la congelatoarele vecinilor pentru a împiedica să se descompună corpul voluntarului. Ajutat de specialişti, Bob i-a injectat voluntarului antigel în gât, iar oxigenul i-a fost pompat printr-o maşină specială, apoi corpul său a fost plasat într-o capsulă în formă de sicriu, plină cu gheaţă carbonică.

Ce s-a ales de experiment

Au urmat apoi alţi 9 voluntari, dar Nelson nu şi-a permis medical şi nici financiar să tragă concluziile experimentelor sale. Cu inima frântă, în anul 1979, Bob a încuiat cimitirul în care ţinea cadavrele şi s-a îndepărat complet de aventură. Nelson a lăsat corpurile în capsulele de azot lichid să se descompună, cu o mare durere în suflet: „Când am încuiat, am avut înima frântă. Mi-am luat rămas bun de la aceşti oameni. Am făcut tot ce am putut‟, a spus el.

Bob şi partenerii lui de afaceri au fost daţi în judecată de familiile celor decedaţi pentru daune de 800.000 de dolari. Epuizat mental şi financiar, Nelson a renunţat la astfel de experiemente şi a început o nouă viaţă. În anul 2014, a povestit într-o carte toate detaliile prin care a trecut.

Astăzi, acest procedeu continuă să atragă atenţia cercetătorilor, dar nu oferă nicio garanţie ştiinţifică de reuşită.

Foto: Shutterstock