Cum alegi filmele pentru copilul tău

1 64583 original jpg jpeg

A crescut. De-acum poate nu doar să asculte poveşti, ci să şi urmărească filme. Potrivite vârstei lui, desigur!

În mod cert,nimic altceva nu va putea egala momentele voastre de intimitate,de tandreţe,momentele acelea când micuţul stă sprijinit cu căpşorul de braţul tău şi te ascultă citindu-i poveşti. Sau minutele de dinainte de culcare,când,în pat,alături de el,aduci în cameră cu glasul tău fascinante întâmplări cu prinţese,războinici şi feţi frumoşi care întotdeauna înving prin curaj,bunătate şi corectitudine.

Da,poveştile sunt o etapă,una chiar importantă,în care imaginaţia copilului are de lucru. Te ascultă,dar în căpşorul lui personajele au chip,sunt îmbrăcate într-un anume fel,locurile în care se desfăşoară acţiunea prind viaţă. În mintea copilului povestea este deja un film. Ei bine,dacă până la vârsta de doi ani copiilor le este interzis să se uite la televizor sau monitor de calculator,după această vârstă el poate primi porţii mici de... vizionare.

Partea mai neplăcută

De ce trebuie să îl ţii departe de televizor până la vârsta de doi ani? Asociaţia Americană de Pediatrie este de părere că,la vârste foarte mici,această activitate le afectează dezvoltarea. În afara faptului că privitul la televizor îi răpeşte copilului din timpul preţios pe care îl poate petrece interacţionând cu părinţii sau mediul înconjurător,el poate deveni un obicei şi poate crea dependenţă. Ca să nu mai spunem că există suspiciuni potrivit cărora prea mult timp petrecut în copilărie în faţa televizorului creşte riscul obezităţii la maturitate.

Vizionare cu măsură

Şi totuşi,la timpul potrivit şi mai ales cu măsura potrivită,filmele au rol educativ. Fără a mai aminti şi că acele 15-20 de minute în care micuţul urmăreşte un... episod dintr-un film,poţi avea şi tu momentul tău de răgaz.  La început,părintele trebuie să fragmenteze un film pentru copii pe DVD în serii de câte 15-20 de minute,urmând să îi ofere treptat continuarea. Dincolo de faptul că nu este bine ca micuţul să petreacă prea mult timp în faţa ecranului,mai există şi alte avantaje ale acestei metode de „administrare” a unui film. Aşa poţi antrena memoria celui mic şi poţi verifica şi cum se dezvoltă capacitatea lui de a sintetiza:„Ia să vedem unde am rămas... Hai să ne amintim ce s-a întâmplat în film până acum”. Şi împreună veţi face o recapitulare a acţiunii deja vizionate.

DVD-uri cu... tâlc

Dacă până acum ne-am referit la modul în care copilul trebuie să vizioneze un film,este la fel de important şi ce filme sunt recomandate celor mici. Este un fapt deja ştiut că ei învaţă prin imitaţie. Atunci să le oferim modele potrivite gradului lor de înţelegere,pe care să şi le însuşească într-un mod plăcut.

Cele mai educative 5 filme pentru copii:

1.      Vrăjitorul din Oz– printre cele mai bune filme,are ca mesaj principal puterea prieteniei. Întreaga poveste este un minunat exerciţiu de imaginaţie,plin de personaje fantastice,culoare şi magie.

2.      Mica sirenă– un film care beneficiază de o superbă coloană sonoră,este totodată şi cel mai bun exemplu pentru cât este de important ca un copil să îşi asculte părinţii.

3.      În căutarea lui Nemo– foarte îndrăgit de cei mici,acest film vorbeşte despre dragoste părintească şi devotament. În plus,această producţie prezintă şi fascinanta lume subacvatică,filmul fiind încărcat de eco-mesaje.

4.      Frumoasa şi Bestia –o minunată lecţie despre independenţă,despre capacitatea de a ieşi din situaţii dificile şi – poate cel mai important lucru – despre bunătate şi acceptare. Să nu judece oamenii după înfăţişare,să vadă dincolo de ea...

5.      Singur acasă– pentru copiii mai mari de 5 ani,acest film este nu doar foarte distractiv,dar el arată cât este de importantă familia. În plus,un puşti isteţ poate învăţa şi câteva trucuri pentru situaţii neplăcute şi neprevăzute.



Recente

ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg
Gogosele cu frisca  Sursa foto shutterstock 1889970016 jpg
Paste Fettucine Alfredo  Sursa foto shutterstock 2202348275 jpg
Sensibiltate dentara  Scapa de dureri  Sursa foto shutterstock 1051409183 jpg
silueta jpg
masina de spalat vase jpg