Animalele domesticite, cum ar fi câinii şi pisicile, au fost ţinute pentru a îndeplini un scop anume, cum ar fi vânătoarea, paza sau alungarea dăunătorilor. Au existat şi multe cazuri şi care animalele au fost iubite şi bine îngrijite de proprietarii lor.

Cine deţinea animale de companie atunci?

În lumea medievală existau trei tipuri de oameni: bărbaţi, femei şi clerici. Spre deosebire de zilele noastre, atunci exista o diviziune clară între aceste trei categorii. Animalele de companie existau în lumea femeilor aristocratice şi în cea a clericilor. Apoi, deţinerea de animale de companie  s-a extins la erudiţi şi umanişti laici. Nobililor li se permitea să aibă cai, câini sau şoimi pentru vânătoare.

Clericii erau adesea văzuţi ca al treilea sex. Erau bărbaţi celibatari şi nu participau la bătălii. Clericii îşi petreceau cea mai mare parte a timpului în interior. Din fericire, poziţia lor unică le-a dat dreptul la privilegiul de a deţine animale de companie. Mulţi clerici deţineau maimuţe foarte scumpe, deoarece li se permitea un animal de companie. Le hrăneau cu mâncare scumpă şi i-au îmbrăcat în haine de lux. Uneori, chiar deţineau mai mult de una.

Unele femei aristocrate aveau veveriţe ca animale de companie

Animalele de companie le însoţeau întotdeauna pe femeile aristocrate din Evul Mediul. Apăreau alături de ele în toate portretele care li se făcea, iar pe sigiliile personale apăreau adesea şi animalele de companie preferate. Chiar dacă majoritatea doamnelor nobile alegeau un câine de talie mică sau o pisică, puteau avea orice animal îşi doreau. Unele îşi aduceau în budoarul lor veveriţe cărora le puneau gulere elegante şi câte un lanţ pentru a nu se pierde. Veverita norocoasă care a devenit animalul de companie al reginei Isabeau a Bavariei, în  anul 1387, a fost împodobită cu un guler brodat cu perle şi fixat cu o cataramă de aur.

Bărbaţii adevăraţi nu aveau companioni necuvântători

Numai bărbaţii nobili care mergeau la vănătoare erau însoţiţi de animale menite să-i ajute, cai, câini de talie mare sau de şoimi. Bărbaţilor căsătoriţi sau care intenţionau să se căsătorească nu erau apreciaţi dacă deţineau animale de companie, acestea fiind de obicei o preocupare a femeilor. În plus, bărbaţii adevăraţi din Evul Mediu îşi petreceau timpul în aer liber, iar animalele de companie erau mai mult a celor care stăteau mult timp în interior.

Animalele care îi însoţeau în aer liber aveau calităţi precum puterea, loialitatea şi agresivitatea. În caz contrat, bărbaţii ar fi părut slabi, neputincioşi. Richard II al Angliei a încercat să aibă şi animale de companie de interior, iar curtenii au spus că are nu are comportamentul unui rege.

Cum aveau grijă de animalele lor de companie?

În primul rând, nobilii nu se ocupau de îngrijirea animalelor de companie, ci servitorii lor. În fiecare zi, chiar şi de două ori pe zi curăţau cuştile în care erau ţinuţi cîinii şi le umpleau cu paie. Îi duceau într-o curte însorită. Le dădeau apă proaspătă de două ori pe zi, îi scoteau la plimbare şi-i hrăneau cu pâine cu tărâţe sau resturi de carne. Când se îmbolnăvea un câine, acesta primea mâncare mai bună, lapte de capră, mâncare de fasole, carne tocată sau ouă cu unt.

Potrivit lui Albertus Magnus, care a scris cartea „Despre animale în secolul al XIII-lea”, era important să nu li se dea câinilor hrană dintr-o farfurie sau să fie mângâiaţi constant, pentru a putea să rămână câini de pază buni, un lucru important în perioada aceea. Magnus susţinea că, dacă o poate fi mângâiată în mod constant, deoarece pisica iubeşte să fie mângâiată şi este jucăuşă, mai ales când este tânără.

Este clar că au existat animale de companie în perioada Evului Mediu la fel de obişnuite. Poate n-au avut parte de  o îngrijire atât de bună ca astăzi din partea veterinarilor, dar, cu siguranţă, au fost foarte iubite. Chiar şi cele care erau însoţeau nobilii la vânătoare erau îndrăgite de proprietarii lor, deşi erau îngrijite mai mult de servitorii lor.

FOTO: Shutterstock