Cum îţi faci propriile produse de curăţare

1 80089 original jpg jpeg

Îţi doreşti să stai cât mai departe de produsele care conţin chimicale, deoarece consideri că acestea pot fi dăunătoare sănătăţii. Dacă eşti adepta acestui stil de viaţă, prepară-ţi acasă cele mai bune soluţii de curăţare, cu ajutorul cărora întreaga locuinţă va arăta ca nouă.

Soluţie de curăţare a geamurilor

O obţii extrem de simplu, combinând 2 căni cu apă cu 2 linguri de oţet. Dacă doreşti să aibă un miros plăcut, poţi adăuga 10 picături de ulei esenţial de portocale, lămâie, lavandă sau orice altceva preferi. Pune amestecul obţinut într-un recipient cu pulverizator şi poţi începe să-l foloseşti. La final, pentru a da strălucire geamurilor, şterge-le cu bucăţi de ziar sau cârpe din microfibre.

Spray pentru ţesături

Hainele prăfuite sau ţinute prea mult timp în dulap, neaerisite, capătă un miros închis. Pentru a scăpa de el, fă-ţi un spray parfumat din 60 ml de vodcă sau alcool izopropilic şi 2 pahare de apă distilată. Amestecă-le bine, pune-le într-un recipient cu pulverizator şi adaugă 10 picături din uleiul tău esenţial preferat. Lasă aromele parfumului să se aşeze o săptămână înainte de a-l folosi pentru împrospătarea ţesăturilor.

Soluţie pentru curăţarea băii

Lămâia este un ingredient folosit adesea în soluţiile de curăţat, lăsând un miros plăcut suprafeţelor. Acidul citric îndepărtează petele, de aceea poţi folosi sucul de la o lămâie şi sucul de la un grapefrut împreună cu o ceaşcă cu sare pentru a obţine o soluţie de curăţat. Întinde-o pe suprafaţele murdare, freacă bine cu un burete, lasă să acţioneze 10 minute şi la final, clăteşte.

Soluţie de îndepărtat praful

Pentru a îndepărta praful de pe suprafeţele de lemn, fără a te teme că poţi dezolta reacţii alergice la substanţele regăsite în spray-urile din comerţ precum siliconul, gazul butan sau propanul, prepară-ţi acasă o soluţie de curăţat praful. Combină 10 linguriţe de ulei esenţial de lămâie cu 2 linguriţe de suc de lămâie şi câteva picături de ulei de măsline. Amestecă bine şi aplică soluţia obţinută pe o cârpă de bumbac şi şterge suprafeţele murdare.



Recente

cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg