Suferinţa, la fel ca fericirea, este inevitabilă în viaţă unui om, mai ales când vine vorba de pierderea unei persoane care a reprezentat iubirea în viaţa noastră. Chiar dacă vrei să pari puternică în faţa prietenilor şi a famililei, este inevitabil ca emoţiile să nu te copleşească la un moment dat. Este normal să plângi şi la fel de normal este şi regretul pe care îl porţi faţă de despărţire. Însă, trebuie să ai grijă să nu cazi în depresie, căci acolo se ajunge când acestă suferinţă se întinde pe o perioadă mai lungă. Da, sufletul îţi este rănit, dar trebuie să mergi mai departe. Se spune că toate au un scop în viaţă şi poate drumul te va duce spre omul care îţi este destinat cu adevărat.

Cum îţi revii după o despărţire – Acordă-ţi timp, regăseşte-te!

Chiar dacă singurătatea este grea, tocmai aceasta îţi poate da acele răspunsuri de care ai nevoie. Nu te pripi să te arunci într-o relaţie doar pentru că nu ştii cum să faci faţă singurătăţii, ci încearcă să faci cât mai multe activităţi pentru bunăstarea ta. Citeşte, fă sport, ieşi cu prietenele, mergi în vacanţă, fă absolut tot ce îţi doreşti şi simţeai că înainte, când erai într-o relaţie, nu puteai face. Timpul vindecă rănile, chiar şi pe cele sufleteşti şi, dacă te redescoperi, poţi face din tine cea mai bună variantă a ta.

Nu te învinovăţi

Orice despărţire are vinovaţi de ambele părţi, chiar dacă unul a greşit mai mult, iar altul mai puţin. Nu sta foarte mult să te gândeşti ce ai fi putut face diferit, ci pune-ţi problema de ce vei face diferit în viitor. Conştientizează-ţi greşelile, încearcă să schimbi la tine ceea ce crezi tu că poate trage în jos o viitoare relaţie, dar nu te mai lăsa prinsă în povestea din trecut. Privirea înainte!

Cum îţi revii după o despărţire – Aminteşte-ţi ce te face deosebită

Este posibil ca sfârşitul relaţiei, mai ales dacă nu aţi lămurit mai exact motivul despărţirii, să te fi făcut să-ţi pui întrebări periculoase pentru stima de sine, poate despre aspectul tău fizic sau despre ce nu ai putut tu să oferi. Ia o foaie şi un pix şi scrie toate calităţile pe care tu consideri că le ai şi, când ai terminat, citeşte-le cu voce tare în faţa unei oglinzi. Eşti o femeie specială şi meriţi să ştii şi să crezi asta în fiecare zi. Recapătă-ţi siguranţa, simte-te femeie cu adevărat şi, curând, vei fi pregătită să începi un nou capitol în viaţa ta. Nu uita că încrederea defineşte o femeie puternică!

Sursă foto: thehealthy.com