Cum ne influenţează culorile din locuinţă

1 48114 original jpg jpeg

Culorile ne atrag, ne încântă sau ne creează o stare de nelinişte. Şi nu există nici urmă de îndoială că au capacitatea de a ne influenţa comportamentul. Iată cum le putem folosi în locuinţă în deplină cunoştinţă de cauză.

Ţi se întâmplă cumva să te simţi bine într-o cameră şi să nu-ţi găseşti locul în alta? Poţi să crezi că este „vina” culorilor în care este zugrăvită? Este normal să fie aşa,căci fiecare avem culorile noastre preferate. Unele ne atrag,altele ne încântă şi ne înveselesc,iar altele ne fac irascibile şi nervoase. Este ca atunci când porţi o bluză pentru că îţi place foarte mult. Faptul că te simţi în largul tău când o îmbraci se poate datora culorii sale.

Culorile au un efect puternic asupra psihicului nostru,iar această idee nu este deloc nouă. Popoarele orientale cunoşteau din vechime efectul lor şi se foloseau de el pentru a influenţa în mod pozitiv psihicul celor care locuiau în casă.

Cel puţin în teorie,culorile te pot ajuta să obţii orice stare doreşti:melancolie,veselie,calm,creativitate sau inspiraţie. Şi cum în casa în care locuim este foarte important să ne simţim în largul nostru,iată un mic ghid al culorilor şi cum ar trebui ele folosite.

reprezintă acţiunea şi forţa. Dacă vrei să te energizezi,adaugă un strop de roşu în încăperea în care munceşti. Evită orice exces,căci prea mult roşu face decorul obositor şi iritant. Tonurile „atenuate” de roşu,portocaliu sau roz,poti fi alegeri la fel de bune. Camerele în care îşi are locul culoarea roşie sunt biroul,zonele de studiu sau camera de zi. Pentru că roşul este culoarea pasiunii şi a energiei sexuale,dă foarte bine în dormitor. Ţine cont totuşi de această regulă:foloseşte-l în doze mici.

Neindicate sunt tonurile foarte închise de roşu (de exemplu,grena),care induc o stare de agitaţie. Iar dacă te enervezi prea des,cu siguranţă este prea mult roşu în zonă!

are o acţiune mai blândă decât roşul. El simbolizează bogăţia şi seducţia,este o culoare energică şi revigorantă,care induce entuziasm,optimism şi vitalitate. De asemenea,stimulează pofta de mâncare. Culoarea nu este deloc potrivită în birou,pentru că nu te lasă să te concentrezi şi te duce cu gândul la distracţie. Merge bine în schimb în sufragerie,în hol sau în partea de sud a locuinţei.

este odihnitor şi induce o stare de linişte. Culoarea poate fi folosită în încăperile în care te relaxezi,căci are capacitatea de a absorbi tensiunile. Culoarea veseliei,a fericirii şi a creativităţii,galbenul se foloseşte în mod tradiţional în partea de nord-est a casei. Este perfectă pentru sufragerii şi holuri şi induce imediat buna-dispozţie.

,asociat cu primăvara,însemnă vitalitate. Dacă ai nevoie să-ţi recapeţi încrederea în tine sau în forţele tale,nu ezita să zugrăveşti o cameră în nuanţe de verde. De asemenea,verdele creşte energia pozitivă. Dacă nu vrei să zugrăveşti nimic în verde,alege ghivece cu plante ornamentale naturale. Efectul este acelaşi. Turcoazul are cam acelaşi efect,însă de câteva ori mai puternic.

Tonurile de

(bleu,bleumarin,violet şi indigo) au darul de a calma. Aceste culori de apă te scot din încurcătură când nu mai ştii cum să rezolvi conflictele cu familia,nu te înţelegi cu colegii de serviciu sau nu ai timp să termini toate lucrurile pe care le ai de făcut într-o zi.

Culoarea luxului şi a prosperităţii,

este un remediu pentru nervozitate şi favorizează stăile de meditaţie. Simbol al pasiunii,violetul se foloseşte în zonele de sud-est,nord sau sud ale livingului pentru a atrage banii.

transmite energie şi mobilizează,întăreşte voinţa şi îţi dă forţa de a rezolva orice. Această culoare te poate ajuta şi să-ţi impui punctul de vedere şi să-i influenţezi pozitiv pe cei din jur. Este bine de ştiut că tonurile de bej,gri sau ivoriu nu au acelaşi efect benefic.

Aşa cum era de aşteptat,

este exact contrarul albului. El are capacitatea de a calma şi de a reduce totul la tăcere. Denotă profunzime,independenţă,stabilitate şi protecţie şi reprezintă banii şi puterea. Folosit în exces,induce stări de melancolie,tristeţe sau depresie. Dacă mobilierul este negru,obligatoriu pereţii trebuie să fie zugrăviţi într-o culoare deschisă. Totodată,negrul nu are ce căuta în camera copilului,dar nici în baie dacă ai copii mici. Se foloseşte în camerele situate înspre nord,dar în doze mici.

În dormitor merg bine culorile albastru,verde,bleu,lila,violet,dar şi tonurile calde de piersică,nuanţe de bej sau roz pal. Deşi este considerată o culoare rece,albastrul calmează şi relaxează,fiind ideal pentru dormitorul matrimonial. Verdele este o culoare elegantă şi sănătoasă. Are,de asemnea,un efect relaxant.

Bleu este o culoare rece,ideala pentru dormitoarele copiilor super-activi. Lila şi violet sunt nuanţe ideale pentru camerele firilor artistice căci creează,emoţii interioare puternice. Aceste două tonuri nu sunt bune dacă suferi de migrene,dar te pot ajuta să te eliberezi de tensiune.

Romanticul roz transmite pace şi blândeţe.

Vibraţiile pe care fiecare culoare le emite sunt percepute de corpul tău atât fizic,cât şi emoţional?

Fiecare om percepe altfel culorile? Aşa se explică şi atracţia noastră pentru unele dintre ele şi faprul că unele nu ne plac deloc.

Cele mai „zgomotoase” culori sunt galbenul,portocaliul şi roşul,iar cele mai „liniştite” sunt albastrul cobalt şi ultramarinul?

Chinezii credeau că există o legătură între gustul preferat şi culori? Conform teoriei,celor care preferă culoarea albastră le plac mâncărurile sărate,celor ce preferă verdele le plac dulcurile,iar celor ce preferă violetul le plac gustările amare. Celor care au roşul ca şi culoare preferată le place mâncarea picantă.



Recente

Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg