Cum plantezi legumele în grădină ca să ai recolte bune. Ce nu trebuie alăturat niciodată

1 shutterstock 1691372452 jpg jpeg

Nimic nu se compară cu satisfacţia de a mânca legumele şi fructele pe care le-ai plantat cu mâna ta, în propria grădină, în cazul în care posezi chiar şi un mic colţ de teren, lângă casă. Grădinarii cu experienţă au unele trucuri pentru a se asigura că plantele cresc bine şi că recolta va fi bogată.

Abia culese din grădină, legumele au arome îmbietoare, sunt proaspete şi delicioase. Satisfacţia e cu atât mai mare dacă le-ai plantat şi îngrijit chiar tu. Dacă eşti un grădinar începător, s-ar putea să vrei să plantezi de toate în grădina ta. Însă e foarte important să respecţi câteva reguli, deoarece anumite soiuri chiar nu trebuie să stea unele lângă altele, în timp ce altele da. Aceasta va conduce la o recoltă slabă, sau, dacă urmezi sfaturile profesioniştilor, la una bogată.

Practic, grădina trebuie proiectată de aşa natură, încât speciile să-şi ofere „ajutor‟ reciproc. Nu trebuie să pui împreună plante care vor ajunge să lupte pentru aceleaşi resurse sau care sunt susceptibile de aceleaşi boli sau dăunători. Una dintre cele mai mari restricţii este alăturarea unor leguminoase precum fasolea şi mazărea cu orice plantă din familia allium: ceapă, usturoi, praz, şalotă etc.

În schimb, un „trio formidabil‟ îl reprezintă porumbul, fasolea şi dovleceii. Fasolea furnizează azot, porumbul oferă plantelor de fasole un suport pe care să se caţere, iar frunzele mari ale dovleceilor fac umbră, care favorizează reţinerea apei în sol.

Roşiile sunt una dintre cele mai populare culturi în orice grădină şi, dacă le plantezi lângă busuioc, aceasta va spori producţia. Busuiocul este, de asemenea, bun lângă ardei, deoarece îi poate face mai aromaţi. Poţi alătura roşii cu morcovi, spanac, salată verde, ceapă, ţelină sau sparanghel. Dar nu pune lângă ele porumb, sfeclă, mazăre, cartofi sau varză.

Ceapa şi morcovul merg bine împreună, deoarece mirosul de ceapă îndepărtează dăunătorii care atacă morcovul. Şi pentru insectele care afectează cartofii există un remediu: coriandrul. Cu mirosul său specific, metalic, acesta va ţine dăunătorii la distanţă.

Castraveţii pot fi plantaţi lângă fasole, varză, conopidă, porumb, salată verde, mazăre şi ridichi, evitând însă zonele cu ierburi aromatice, pepeni şi cartofi. Varza nu se dezvoltă lângă broccoli şi conopidă (care fac parte din aceeaşi familie, a cruciferelor), dar  poate fi plantată alături de  fasole, ţelină, castraveţi, mărar, salată, ceapă şi cartofi.

FOTO: Shutterstock