Cum poate fi prevenită osteoporoza, „boala oaselor fragile‟, des întâlnită atât la femei, cât şi la bărbaţi
Afecţiunea caracterizată prin subţierea oaselor, mai frecventă la femeile trecute de menopauză, nu doare şi nu este însoţită de simptome evidente, mai mulţi ani la rând. Însă riscul de fractură creşte, iar la femeile de peste 50 de ani, pe fondul osteoporozei, riscul urcă până la 50%. Există însă măsuri pentru prevenirea ei, eficace şi în întărirea sistemului osos.
Boala este destul de întâlnită, atât la femei, cât şi la bărbaţi. Din păcate, femeile au o predispoziţie mai ridicată să sufere din pricina osteoporozei riscul creşte odată cu vârsta, mai ales în primii cinci până la şapte ani după menopauză, când scăderea estrogenului poate avea drept consecinţă o pierdere de 20% a mesei osoase. Încurajator este că, deşi este posibil să prezinţi factori de risc pentru osteoporoză (să ai istoric familial în care este prezentă boala, o siluetă fragilă şi subţire, antecedente de menstruaţii neregulate şi/sau abundente, fumat sau consum excesiv de alcool, deficit de calciu şi vitamina D, sedentarism, adminsitrare de steroizi ori alte medicamente care subţiază oasele), şansele în favoarea prevenirii şi stagnării bolii sunt semnificative, dacă faci modificări în stilul de viaţă.
Care sunt principalele cauze de apariţie?
„Pierderea osoasă este o consecinţă inevitabilă a îmbătrânirii, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Densitatea minerală osoasă maximală este atinsă în jurul vârstei de 30 de ani, după acest maxim obţinut, pierderea osoasă se instalează gradat pentru ambele sexe, curba descendentă devine însă mult mai abruptă pentru femei, odată cu instalarea menopauzei. La apariţia osteoporozei contribuie numeroşi factori, cei mai frecvenţi fiind: deficitul de vitamina D sau calciu, vârsta înaintată, deficitul de estrogeni, sedentarismul, subponderabilitatea, consumul cronic de alcool, anumite medicamente (glucocorticoizii – osteoporoza indusă de corticoizi fiind cea mai frecventă formă iatrogenică). Există o varietate de patologii care pot predispune la dezvoltarea osteoporozei – forma secundară de boală, de exemplu: suferinţele endocrinologice (hipertiroidia, hiperparatirodismul, diabetul zaharat insulinonecesitant), bolile hematologice (mielom multiplu, hemofilia, talasemia), suferinţele gastrointestinale (bolile inflamatorii intestinale, gastrectomiile) şi, nu în ultimul rând, reumatologice (poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă, lupusul eritematos sistemic)‟, subliniază As. Univ. Doctor Anca Bobîrcă, medic specialist reumatologie.
Estrogenul, esenţial pentru sănătatea oaselor
Indiferent că este vorba despre bărbat sau femeie, corpul are nevoie de un nivel adecvat de estrogen pentru sinteza masei oasoase. Deficitul de estrogen la femeile aflate în perioada de premenopauză constituie un factor de risc semnificativ pentru pierderea masei osoase. La menopauză şi după, declinul estrogenului din organism duce la scăderea nivelului de calciu din oase şi la degradarea lor în ritm accelerat.
Testul densităţii osoase
DEXA, testul de absorbţiometrie duală cu raze X măsoară densitatea osoasă la nivelul şoldului şi al coloanei vertebrale. Dacă nu există niciun factor de risc, poţi amâna investigaţia până la o vârstă cuprinsă între 60 şi 65 de ani. În acest interval, încă de la primele semne ale menopauzei este indicat testul DEXA ori mai devreme, dacă există factori de risc pentru osteoporoză:
„Diagnosticul de osteoporoză se stabileşte prin determinarea densităţii minerale osoase. Metoda DXA (absorbţiometrie duală cu raze X) este o metodă standard de evaluare a densităţii osoase, la nivelul coloanei lombare şi a şoldului. Pentru pacienţii trecuţi de 50 de ani sau pentru pacientele în postmenopauză, se foloseşte scorul T. O valoare mai mare de -1, este considerată normală, un scor T cuprins între -1 şi -2.5 defineşte osteopenia – leziune precursoare, iar osteoporoza este definită de un scor mai mic de -2.5. Pentru pacienţii mai tineri de această vârstă/sau activi hormonal este folosit scorul Z. Atunci când suspiciunea este înaltă pentru diagnosticul de osteoporoză, dar testul DXA este cvasinormal, imagistica de tip radiografie convenţională, computer tomograf, rezonanţă magnetică sunt utile, punând în evidenţă tasările vertebrale (vechi sau recente – acute), modificările de curbură, de spondilodiscartroză, de spondilolisteză – modificări ce pot creşte fals valoarea scorului T‟, subliază specialistul.
Spune adio tutunului şi alcoolului!
În caz că nu ştiai, ţigările afectează oasele în mai multe moduri. De exemplu, fumatul scade nivelurile de estrogen, ceea ce accelerează pierderea masei osoase. Mai mult decât atât, femeile care fumează pot absorbi mai puţin calciu din alimentaţie şi chiar din suplimente concentrate cu calciu şi vitamina D. De asemenea, consumul a peste una sau două băuturi pe bază de alcool pe zi afectează capacitatea structurii osoase de a absorbi calciul. Un aport crescut de băuturi tari duce la reducerea drastică a cantităţii de elemente nutritive din corp şi la creşterea riscului de osteoporoză şi fracturi: „Primul pas este reprezentat de modificarea stilului de viaţă: creşterea activităţii fizice, renunţarea la fumat şi reducerea consumului de alcool‟, completează medicul.
As. Univ. Doctor Anca Bobîrcă, medic specialist reumatologie: „Orice tasare vertebrală poate aduce o scădere în înălţime de doi-trei centimetri‟
Cum este definită osteoporoza?
Osteoporoza este cea mai frecventă boală a metabolismului osos. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, osteoporoză este definită prin scăderea masei osoase şi prin deteriorarea microarhitecturii osoase (porozitate crescută), aceste modificări determinând un risc crescut de fractură.
Afecţiunea este frecventă în mod special la femeile trecute de menopauză?
Până la 1 din 4 femei suferă de osteoporoză. Incidenţa creşte postmenopauză, când nivelul estrogenilor scade. Aceştia au un rol esenţial în remodelarea osoasă, deficitul de estrogen determinând scăderea formării ţesutului osos normal şi creşterea resorbtiei osoase.
Care sunt principalele cauze de apariţie?
Pierderea osoasă este o consecinţă inevitabilă a îmbătrânirii, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Densitatea minerală osoasă maximală este atinsă în jurul vârstei de 30 de ani, după acest maxim obţinut, pierderea osoasă se instalează gradat pentru ambele sexe, curba descendentă devine însă mult mai abruptă pentru femei, odată cu instalarea menopauzei.
La apariţia osteoporozei contribuie numeroşi factori, cei mai frecvenţi fiind: deficitul de vitamina D sau calciu, vârsta înaintată, deficitul de estrogeni, sedentarismul, subponderabilitatea, consumul cronic de alcool, anumite medicamente (glucocorticoizii – osteoporoza indusă de corticoizi fiind cea mai frecventă formă iatrogenică).
Există o varietate de patologii care pot predispune la dezvoltarea osteoporozei – forma secundară de boală, de exemplu: suferinţele endocrinologice (hipertiroidia, hiperparatirodismul, diabetul zaharat insulinonecesitant), bolile hematologice (mielom multiplu, hemofilia, talasemia), suferinţele gastrointestinale (bolile inflamatorii intestinale, gastrectomiile) şi, nu în ultimul rând, reumatologice (poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă, lupusul eritematos sistemic).
Ce simptome principale însoţesc boala?
Osteoporoza este o boală silenţioasă până la apariţia fracturilor. Două treimi dintre acestea sunt asimptomatice, deşi pacienţii pot manifesta scădere în înălţime sau accentuarea cifozei de la nivelul coloanei vertebrale. Un traumatism minor însă poate fi urmat de un episod acut de durere. Durerea este localizată, de obicei, la nivelul coloanei toracolombare, sufocantă, accentuată de mişcare, chiar şi de activitatea respiratoare, asociază contractură musculară paravertebrală, poate iradia spre abdomen, este ameliorată de repaus (clinostatism) şi durata poate atinge pana la patru–şase săptămâni. Orice tasare vertebrală poate aduce o scădere în înălţime de doi-trei centimetri, aditiv pacienta dezvoltă cifoză importantă cu hiperlordoză compensatorie cervicală. Fractura de şold este cea mai serioasă complicaţie a osteoporozei, pentru că dincolo de dizabilitatea importantă, de spitalizare prelungită, asociază o mortalitate între 20-30% în primul an de la fractură. 50% dintre pacienţii cu fractura de sold nu îşi mai recapătă mobilitatea anterioară.
Prin ce investigaţii se poate detecta osteoporoza în organism şi stadiul afecţiunii?
Diagnosticul de osteoporoză se stabileşte prin determinarea densităţii minerale osoase. Metoda DXA (absorbţiometrie duală cu raze X) este o metodă standard de evaluare a densităţii osoase, la nivelul coloanei lombare şi a şoldului. Pentru pacienţii trecuţi de 50 de ani sau pentru pacientele în postmenopauză, se foloseşte scorul T. O valoare mai mare de -1, este considerată normală, un scor T cuprins între -1 şi -2.5 defineşte osteopenia – leziune precursoare, iar osteoporoza este definită de un scor mai mic de -2.5. Pentru pacienţii mai tineri de această vârstă/sau activi hormonal este folosit scorul Z. Atunci când suspiciunea este înaltă pentru diagnosticul de osteoporoză, dar testul DXA este cvasinormal, imagistica de tip radiografie convenţională, computer tomograf, rezonanţă magnetică sunt utile, punând în evidenţă tasările vertebrale (vechi sau recente – acute), modificările de curbură, de spondilodiscartroză, de spondilolisteză – modificări ce pot creşte fals valoarea scorului T.
Odată pus diagnosticul, se mai poate face ceva pentru a reveni la structura osoasă de dinainte?
Primul pas este reprezentat de modificarea stilului de viaţă: creşterea activităţii fizice, renunţarea la fumat şi reducerea consumului de alcool.
Decizia terapeutică se stabileşte atunci când scorul T este mai mic de -2.5, când pacientul prezintă istoric de fractură vertebrală/ şold, când probabilitatea de fractură de şold la 10 ani este mai mare de 3% sau de fractură majoră osteoporotică la 10 ani este mai mare de 20%, probabilitate calculată pe baza scorului FRAX.
Pentru a reduce riscul de fractură vertebrală/ nonvertebrală există mai multe variante terapeutice: antiresorbtive: bisfosfonaţi, calcitonină, modulatori selectivi ai receptorilor de estrogen, anticorpi Monoclonal-Denosumab şi anabolizanţi. Suplimentarea cu vitamina D (800-1.000 UI/zi) şi calciu, minimum 500 mg/zi fac parte din abordarea terapeutică.
Sunt cazuri când boala afectează o anumită zonă, de exemplu, şoldul, şi cazuri când osteoporoza se întinde în mai multe zone ale structurii osoase. Care sunt soluţiile de tratament în ambele situaţii?
În funcţie de evaluarea DXA există modificări osteoporotice doar la nivelul şoldului sau osteoporoză difuză – sistemică. În funcţie de această entitate şi de probabilitatea de fractură se alege terapia specifică.
Pentru profilaxia fracturilor de şold, de primă intenţie sunt bisfosfonaţii (alendronat, risendronat, zolendronat) şi anticorpii monoclonali (denosumab) în vreme ce pentru profilaxia fracturilor vertebrale majoritatea terapiilor, atât antiresorbtive, cât şi anabolizante (formare de os) şi-au dovedit eficacitatea.
Pentru că riscul de facturi este mai mare la persoanele cu osteoporoză, care sunt măsurile de prevenţie în acest sens?
Pentru prevenirea fracturilor la pacienţii cu osteoporoză sunt necesare modificarea stilului de viaţă, tratamentul medicamentos specific şi tratarea patologiilor asociate ce cresc riscul de cădere (de exemplu, hipotensiune ortostatică, ameţeli, tulburări de vedere).
Se estimează că una din trei persoane care suferă fracturi osoase este bărbat, cu vârsta de peste 50 de ani, care prezintă deficit de testosteron. Ce alţi factori generează apariţia acestei boli?
Odată cu înaintarea în vârstă, osteoporoza este o patologie descrisă şi în rândul bărbaţilor. Factorii asociaţi cu osteoporoză la bărbaţi sunt hipogonadismul sau deficitul de testosteron, deficitul de vitamina D sau calciu, sedentarismul, subponderabilitatea, consumul cronic de alcool, fumatul, medicaţia (de exemplu, glucocorticoizii, antidepresivele, tratamentul cancerului prostatic), boala renală cronică, hiperparatiroidismul secundar, malabsorbţiile intestinale.
În ce constă tratamentul şi ce sunt infiltraţiile intra şi periarticulare?
Tratamentul antiosteoporotic este esenţial alături de suplimentele de calciu şi de vitamina D. Pentru fractură de şold, intervenţia ortopedică (artroplastie, fixare cu şuruburi sau cui intramedular), în primele zile post traumatism, creşte considerabil funcţionalitatea articulară – faţă de abordarea conservatoare.
Pentru tasările vertebrale recente (şase–opt săptămâni), kiphoplastia percutană (vertebroplastia) poate restaura înălţimea vertebrală, îmbunătăţind funcţionalitatea, reducând simptomatologia algică şi, totodată, diminuând aportul medicaţiei antialgice. Antiinflamatoarele nonsteroidiene, antialgicele, reducerea încărcării membrului afectat (repaus, folosirea bastonului, a cârjelor), terapie fizicală – recuperare medicală sunt principalele metode de tratament complementar. Pentru controlul durerii pot fi utile infiltraţiile cu corticoid de depozit (peridurale/ paravertebrală), rata de răspuns fiind variabilă.
Ce complicaţii pot apărea dacă sunt neglijate indicaţiile medicului şi tratamentul?
Cele mai severe complicaţii ale osteoporozei sunt fracturile de la nivelul şoldului şi ale coloanei vertebrale. La acestea se pot adăuga scăderea în înălţime, accentuarea cifozei dorsale sau schimbările de postură, listezisurile, stenozele de canal vertebral şi scăderea mobilităţii la nivelul coloanei vertebrale.
As. Univ. Doctor Anca Bobîrcă, medic specialist reumatologie, la Spitalul Clinic dr. Ioan Cantacuzino, clinica Concierge Medical by Intermedicas şi asistent universitar la UMF Carol Davila, Bucureşti
Sursă foto: Shutterstock, arhivă
