Cum poţi deveni o persoană mai calmă

1 77907 original jpg jpeg

Timpul trece pe lângă noi, îmbătrânim, avem mai multe responsabilităţi, stresul devine mai prezent. Toţi oamenii trec prin aceste situaţii, care pot avea diferite efecte asupra lor. Unii învaţă să îşi gestioneze nervozitatea, devenind mai calmi, în timp ce alţii nu reuşesc să facă faţă problemelor.

Ca rezultat al fragilităţii, problemele ca stresul şi depresia sunt cele mai frecvente afecţiuni ale secolului XXI. Rădăcinile acestor două tulburări au legătură directă cu stilul de viaţă, şi cum fiecare om interpretează realitatea, într-un fel sau altul. Şi, pentru că stresul este un proces natural al corpului, există mai multe modalităţi prin care poate fi ţinut sub control.

De ce ar trebui ai o viaţă mai calmă

Stresul şi depresia sunt asociate cu o rată mai scăzută a productivităţii şi performanţei, iar efectele negative ale stresului pot afecta starea de sănătate. Printre problemele cu care te poţi confrunta se numără: gastrita, anxietatea, insomnia, depresia, colita, hipertensiune arterială, atac de cord, ulcer stomacal, sindromul de intestin iritabil, pierderea părului, slăbitul, îngrăşarea. Cu toate acestea, depinde de fiecare om modul în care vrea să îşi trăiască viaţa.

Iată câteva obiceiuri care te ajută să treci mai uşor peste problemele de zi cu zi!

Mănâncă sănătos şi moderat

Foarte mulţi oameni trec peste cele mai importante mese ale zilei, ceea ce este greşit. Alimentaţia sănătoasă este necesară organismului pentru asimilarea substanţelor nutritive esenţiale. În plus, există produse alimentare care au un efect pozitiv asupra stresului şi oboselii. Afinele, ceaiul verde, spanacul, laptele, ciocolata neagră, somonul, orezul, toate ar trebui să se regăsească în dieta ta zilnică.

Practică sport

Ştim că antrenamentul fizic ajută la eliberarea endorfinelor, hormoni care te fac mai fericită. În plus, ei îmbunătăţesc performanţele psihice şi eliberează tensiunea acumulată în muşchi, ajutându-te să dormi mai bine. De asemenea, endorfinele au efect pozitiv asupra stresului.

Practică yoga şi meditaţie

Aceste activităţi sunt foarte populare astăzi, deoarece sunt capabile să reducă stresul. Atât meditaţia, cât şi yoga au fost cercetate, iar beneficiile pe care le au asupra sănătăţii sunt nenumărate. 12 minute de meditaţie pe zi, timp de 8 săptămâni, reduc mecanismul biologic care este responsabil de inflamaţie şi sistemul imunitar.

Ascultă muzică, dansează, cântă

În cartea “How to be Happy According to Don Quixote”, scrisă de David Garcia-Rodrigo Roquero, autorul spune că muzica şi cântatul ne motivează, dar şi că ne stimulează emoţiile pozitive.

Producţia de endorfine, care contribuie la apariţia sentimentului de fericire, combate anxietatea plus să te face să uiţi de durere. Când vine vorba de cântat, această practică te obligă să respiri mai adânc şi să oxigenezi întregul corp, relaxându-l. Iar când dansezi, ritmul muzicii are efect asupra inimii şi sistemului respirator, ajutându-te să îţi îmbunătăţeşti emoţiile şi intuiţia.

Credit foto: www.steptohealth.com



Recente

pastrarea unui secret este nociva pentru sanatate jpg
interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg