Cum să ai un copil ordonat

1 46588 original jpg jpeg

Fie că are numai doi ani sau a crescut deja şi ai multă ordine de făcut în urma lui, copilul tău poate deprinde treptat bunul obicei de a-şi face curăţenie în camera lui.

Pe aceeaşi temă:

Cum îl înveţi să preţuiască banii

Este bine să-l laşi la televizor?Copiii tind să facă foarte multă dezordine. Dacă îi menajezi când sunt micuţi,mai târziu,ajungi să strângi hainele şi jucăriile lor aruncate peste tot. Oricât de mic ar fi,te poate ajuta cu lucruri mărunte. Maşinuţa pe care a ajuns s-o ia de pe un raft sau dintr-un dulăpior,poate s-o aşeze la fel de uşor la locul ei. Curăţenie după joacăDacă observi că are obiceiul să treacă de la un joc la altul fără să-l strângă pe cel de care nu mai are nevoie,opreşte-l şi cere-i să-l adune jucăriile uitate. Cutiile transparente pot fi un mod foarte practic de a ţine jucăriile. Îi vor fi de ajutor celui mic pentru a le strânge şi a le aşeza rapid la loc după ce a terminat jocul. În ceea ce priveşte aranjatul hainelor,nu te aştepta să le împacheteze frumos. Poate începe prin a le aşeza pe umeraşe în dulăpiorul lui. La fel de util este şi micul coş de gunoi din camera lui unde îl poţi obişnui să lase toate ambalajele şi hârtiile de care nu mai are nevoie.Păstrează-ţi calmul

Orice mamă ştie câtă dezordine şi mizerie pot face neatenţia copilului sau micile lui experimente şi jocuri prin care descoperă lumea. Evită să te enervezi sau să faci curat singură în timp ce el priveşte la televizor sau a ieşit deja afară la joacă. Adu cele necesare pentru a face curat şi arată-i cum se face.

Fă din curăţenie o joacă

Sigur că a menţine curăţenia în camera lui poate fi o corvoadă. Nu va face asta din plăcere,din dorinţa de a avea totul la îndemână la nevoie,ci o va vedea ca pe o responsabilitate de care va vrea să scape. O soluţie bună este să transformi asta într-un joc. Cu atât mai uşor îţi va fi dacă are un frate sau o surioară. Concurenţa dintre ei poate lucra în beneficiul tuturor. Antrenează-i într-un joc de-a strânsul lucrurilor lor împrăştiate peste tot! Cel care va strânge jucăriile sau hăinuţele lui mai repede va fi cel care câştigă.



Recente

Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg
Gogosele cu frisca  Sursa foto shutterstock 1889970016 jpg
Paste Fettucine Alfredo  Sursa foto shutterstock 2202348275 jpg
Sensibiltate dentara  Scapa de dureri  Sursa foto shutterstock 1051409183 jpg
silueta jpg
masina de spalat vase jpg
femeie care folose;te telefonul mobil  foto   Shutterstock jpg