Cum să gestionezi corect alergiile în timpul călătoriilor în străinătate

1 femeiealergicacesisuflanasul jpg jpeg

Călătoriile în străinătate se pot transforma într-un coşmar pentru persoanele cu alergii. Fie că este vorba despre o alergie alimentară – la gluten, lactate, crustacee, arahide ori ouă – sau respiratorie, la diverse particule, precum ambrozie ori acarieni, probabil că mereu te simţi îngrijorată atunci când pleci într-o călătorie. Aceasta deoarece chiar şi cele mai „sigure” alimente pot conţine urme de alergeni care te pot îmbolnăvi, nemaivorbind de poluare sau polen.

Iată câteva sfaturi practice care te pot ajuta să călătoreşti în afara ţării fără grija că te-ai putea confrunta cu problemele provocate de alergia de care suferi.

Documentele medicale

La cererea asiguratului, medicul de familie poate inscripţiona pe cardul de sănătate informaţii precum cele legate de alergii. Cardul european de sănătate poate acoperi urgenţele, astfel încât în diverse situaţii medicale, precum alergii, infecţii ori accidente, vei avea parte de aceleaşi servicii ca în ţară. De asemenea, este recomandată o asigurare travel, pentru acoperirea evenimentelor neprevăzute, inclusiv spitalizarea. Fă o listă cu spitalele din zona în care mergi şi ia cu tine documente care conţin informaţii despre alergia de care suferi în limba ţării de destinaţie.

Află detalii despre zona unde vei sta

În cazul unor alergii respiratorii, trebuie să ţii cont de neplăcerile eventuale din oraşul unde vei merge, precum smog, poluare, aglomeraţie în transportul public ori în preajma obiectivelor turistice. Dacă mergi într-o zonă rurală, poţi avea probleme din cauza polenului – în funcţie de anotimpuri şi de flora locală –, a unor insecte, a soarelui etc.

Tipul de cazare potrivit

Sistemul de aerisire din cameră – aer condiţionat sau liber –, modul în care se face curăţenie şi produsele folosite în acest scop, starea paturilor (saltelele pot ascunde acarieni), permiterea fumatului – toate acestea sunt factori de luat în considerare atunci când îţi cauţi cazare. Un apartament sau o cameră la o pensiune unde îţi poţi pregăti singură câteva mese poate să te ajute să nu mai fii stresată că nu vei găsi mâncărurile potrivite. Poţi pregăti mesele acolo în funcţie de nevoile tale, ca şi cum ai fi acasă. Ai grijă, totuşi, să verifici starea bucătăriei la sosire şi nu ezita să faci curăţenie, dacă este necesar, pentru a elimina toate urmele de alergeni. Acordă o atenţie deosebită frigiderului şi maşinii de spălat vase. Totodată, poţi lua cu tine anumite obiecte care te pot proteja (săpun, mănuşi, fierbător, faţă de pernă etc.) şi, eventual, produsul de curăţare sau dezinfectantul cu care eşti obişnuit.

Atenţie la restaurant

Acest sfat pare evident, dar niciodată nu ar trebui să presupui că mâncarea servită într-un restaurant este sigură. Foarte multe alimente şi băuturi, inclusiv sosuri, supe şi cocktailuri, ascund alergeni obişnuiţi, precum grâul, nucile, produsele lactate şi crustaceele. Bucătarii de la restaurant folosesc adesea făină pentru îngroşarea sosurilor, în timp ce supele pot conţine sos de crustacee, iar prăjiturile pot fi preparate cu uleiuri din nuci.

Fă-ţi o provizie de gustări

Nu este nimic mai neplăcut decât să îţi fie foame când călătoreşti şi să nu găseşti nimic de mâncare la care să nu fii alergică. Aşadar, fă-ţi provizii de gustări sau înlocuitori de mese, precum băuturi cu proteine din mazăre, supe cu conţinut scăzut de sare, năut copt, fructe şi legume uscate.

Trusa medicală

Chiar dacă alergia la alimente de care suferi nu este gravă, nu ar trebui să pleci în călătorie fără medicamentele prescrise de medic în acest sens. Nu presupune că le poţi cumpăra şi de acolo. Dacă ai un însoţitor de călătorie, roagă-l să-şi pună în bagaje o doză suplimentară din medicamentul pe care îl foloseşti, în cazul în care o pierzi pe a ta. Acelaşi lucru este valabil şi pentru injecţiile cu adrenalină recomandate în şocul anafilactic. Nu uita să te pui la punct cu regulile de transport privind astfel de medicamente.

Pentru persoanele cu alergii alimentare sau respiratorii, călătoriile nu sunt întotdeauna uşoare. Cu sfaturile de mai sus, poţi să eviţi cât mai multe neplăceri posibil.

Sursă foto: Shutterstock