Cum să începi să faci mişcare şi chiar să te ţii de plan: 4 sfaturi utile

1 sport jpg jpeg

Practicarea sportului în mod regulat este unul dintre cele mai bune lucruri pe care poţi să le faci pentru sănătatea ta. Deşi multe dintre noi ştim acest lucru, de cele mai multe ori este dificil să respectăm un program de exerciţii sau de mers la sală.

Sportul are numeroase beneficii pentru sănătatea noastră, de la îmbunătăţirea stării de spirit, reducerea stărilor de anxietate şi a depresiei şi până la faptul că avem mai multă energie, dormim mai bine şi ne simţim mai puţin stresate. Chiar dacă suntem conştiente de toate aceste beneficii, e nevoie de multă determinare şi disciplină pentru a reuşi să respectăm un program de exerciţii. Aşadar, am adunat mai jos câteva sfaturi care te vor ajuta să faci mai multă mişcare de acum înainte

Găseşte-ţi ritmul

Pe cât de bine sună să începi să faci cel puţin câte 30 de minute de mişcare în fiecare zi, pe atât de dificil îţi va fi să te ţii de plan. Aşa că, în loc să te simţi epuizată după două zile şi să renunţi complet, cel mai bine este să începi uşor şi cu exerciţii care nu te solicită mult. În acest fel îţi înveţi corpul să reziste, prinzi mai multă încredere şi îţi va fi mai uşor să treci la alte provocări. Ideea este să îţi faci un plan realist şi cu obiective pe care le poţi atinge.

La fel de important este să mergi şi la un consult medical înainte de a începe să faci mişcare în mod regulat, mai ales dacă nu eşti obişnuită cu efort fizic intens. În acest fel îţi vei da seama cât de mult poţi să îţi forţezi corpul. O idee bună ar fi să începi să lucrezi cu un antrenor personal, care te va ajuta să îţi creezi un plan personalizat de exerciţii.

Alege activităţile potrivite

Dacă exerciţiile pe care le-ai ales te fac să te simţi că nu eşti în stare sau ţi se par mult prea grele, atunci cresc şi şansele să te dai bătută şi să renunţi. A face mişcare nu înseamnă neapărat să mergi doar la sală, să ridici greutăţi şi să stai minute în şir pe banda de alergare. Poţi face mişcare în numeroase alte moduri şi chiar să simţi că este o activitate care îţi face plăcere.

Chiar şi mersul în pas alert sau simplul fapt că alegi să urci scările în loc să iei liftul au un impact pozitiv asupra stării tale de sănătate. Poţi încerca orice alte activităţi care sunt şi distractive în acelaşi timp. Drumeţiile pe munte, cursurile de dans, artele marţiale sau câteva ore cu caiacul sunt idei potrivite. Sau, şi mai bine, pune rolele în picioare şi ieşi în parc cu câteva prietene.

Combină cu ceva ce îţi place

Sportul nu trebuie să fie ceva obositor şi plictisitor. Aşa că, cel mai bine, gândeşte-te la ce activităţi îţi fac plăcere şi cum poţi să le combini cu exerciţiile fizice. De exemplu, poţi să urmăreşti serialul preferat în timp ce stai pe banda de alergare sau pedalezi bicicleta medicinală. Dacă mergi în drumeţii şi ai o pasiune pentru fotografie, ia şi camera foto cu tine.

La fel de util poate fi să socializezi, mai ales că pentru unele persoane este mult mai motivant să facă mişcare cu cineva decât singure. Mergi cu o prietenă la sală sau alege sporturi pe care trebuie să le practici în echipă sau cu un partener, precum tenis sau volei.

Oferă-ţi recompense

Persoanele care fac mişcare în mod regulat ajung să resimtă beneficiile unui stil de viaţă activ, precum mai multă energie, îmbunătăţirea stării de spirit şi un somn mai odihnitor. Totuşi, acestea sunt considerate recompense pe termen lung.

Atunci când începi un program de mişcare este mult mai util să îţi oferi recompense imediate când, de exemplu, ai terminat cu succes un set de exerciţii sau ai atins un obiectiv. Poate fi vorba de ceva simplu, precum o cană de cafea sau, de ce nu, o baie fierbinte cu uleiuri esenţiale şi multă spumă.

Nu în ultimul rând, oferă-ţi timp să te odihneşti şi permite-i corpului să se recupereze. Este bine să ai un stil de viaţă activ, dar ţine cont că prea multă mişcare poate slăbi sistemul imunitar şi poate provoca dezechilibre hormonale sau oboseală cronică. Cel mai bine este să ştii care îţi sunt limitele, să găseşti activităţile care îţi fac plăcere şi un mod prin care să te motivezi. Alege un stil de viaţă activ şi echilibrat.

Sursă foto: Shutterstock