Ce poţi să faci, însă, ca să te recuperezi eficient după vacanţe şi să nu te simţi tristă? Mai jos, descoperi câteva metode eficiente în acest sens.

Odihneşte-te foarte bine

Mai cu seamă atunci când ai avut o vacanţă mai lungă şi în fiecare zi ai făcut un adevărat maraton ca să bifezi toate obiectivele turistice pe care ai vrut să le vezi, organismul tău se resimte. Nu este vorba doar de o oboseală mentală, ci şi de una fizică.

Printre primele lucruri pe care este bine să le faci odată ce te-ai întors din concediu este să te odihneşti foarte bine. Răsfaţă-te cu o cină uşoară, cum ar fi un delicios orez cu lapte şi scorţişoară, hidratează-te, fă-ţi o baie caldă şi relaxantă şi lasă-te purtată din nou prin locurile în care ai fost. În loc să te întristezi că totul s-a terminat, bucură-te că ai avut şansa de a ajunge acolo şi gândeşte-te că poţi visa şi la alte experienţe asemănătoare.

Planifică-ţi o nouă vacanţă

Poate cea mai eficientă metodă de a nu te simţi tristă atunci când vacanţa s-a terminat este să începi să-ţi planifici următorul concediu. Îţi stabileşti, astfel, noi obiective asupra cărora să-ţi concentrezi atenţia. Începi să pui din nou pe hârtie cheltuielile şi veniturile, ca să-ţi faci un buget de vacanţă, te documentezi asupra locaţiei unde vrei să mergi, alegi cele mai potrivite mijloace de transport şi cauţi cazare.

Este ca un ritual care se termină într-un punct pentru a începe în altul. În momentul în care te gândeşti la ce frumos a fost, ai imediat tendinţa să-ţi spui că ceea ce trăieşti în prezent este dezamăgitor, aşa că dacă oricum nu poţi da timpul înapoi, măcar te poţi gândi la viitor şi să consideri că noile experienţe sunt provocări pentru tine.

După concediu, mai rezervă-ţi câteva zile libere

Studiile psihologice arată că după concediu ai nevoie de o perioadă de tranziţie pentru a putea reintra în ritmul activităţilor de zi cu zi. Este important să-ţi acorzi măcar 3-4 zile în care să revii, treptat, la ceea ce făceai în mod normal înainte de a pleca în vacanţă.

Nevoia liberelor de după concediu, dacă le putem numi aşa, este cu atât mai mare, cu cât experienţele turistice te-au impresionat profund şi rămân în amintire cu un impact emoţional puternic. Prin urmare, înainte de a pleca la drum, ia în calcul ca atunci când te întorci să mai ai câteva zile libere şi după aceea să te întorci la muncă.

Fă schimbări în viaţa ta şi ieşi din zona de confort

Vacanţele au rolul de a te relaxa, de a te revigora, te ajută să scapi de stres şi să te odihneşti. Totuşi, perioadele acestea plăcute nu elimină anumite probleme din viaţa ta, cum ar fi insatisfacţia la locul de muncă sau faptul că faci în fiecare zi aceleaşi lucruri.

Prin urmare, una dintre măsurile pe care ar trebui să le iei, ca să nu te mai simţi atât de tristă de fiecare dată când concediul se termină, este să faci schimbări în viaţa ta. Caută-ţi un job mai bun, vezi cum ai putea să-ţi organizezi bugetul lunar mai bine şi dacă nu cumva e vremea să acorzi timp unor proiecte legate de pasiunile tale. Pentru toate acestea, însă, va trebui să ieşi din zona de confort, să renunţi la comoditate şi să faci unele eforturi.

Atunci când o vacanţă la care ai visat mult timp se termină, te încearcă un sentiment de tristeţe. Depinde, însă, doar de tine să transformi perioada de după concediu într-o experienţă constructivă. Odihneşte-te bine, concentrează-te asupra lucrurilor frumoase pe care le-ai trăit, dar mai ales, fă-ţi planuri pentru viitor. Şi poate nu ar fi rău să faci unele schimbări în viaţa ta, ca să nu mai simţi monotonia.

Sursa foto: Shutterstock