Cum să te simţi mai energică, fără consum suplimentar de cofeină

1 smoothie verde cu lamaie jpg jpeg

Tuturor ni se întâmplă, după o perioadă foarte aglomerată la serviciu, cu probleme de familie sau cu probleme de sănătate, să ne simţim lipsite de energie. Poate că soluţia cea mai la îndemână pare a fi încă o ceaşcă de cafea, dar, acesta este un remediu care, pe termen lung, face mai mult rău decât bine. Dacă specialiştii sunt de acord că o singură ceaşcă de cafea pe zi poate fi bună pentru sănătate, inclusiv pentru cea a creierului, creşterea consumului de cofeină poate fi responsabilă pentru multe alte probleme.

Dacă vrei să treci cu bine peste perioadele stresante sau să te simţi mai energică, iată câteva soluţii uşor de implementat în rutina ta de zi cu zi.

Mai multe grăsimi sănătoase 

Aceasta este prima noastră sugestie, deoarece are efecte foarte rapide. Grăsimile sănătoase din alimente precum avocado, migdale, ulei de măsline sau de cocos, dar şi din ciocolata neagră te pot face să te simţi mult mai energică pe durata întregii zile. Creierul nostru este făcut, în mare parte, din grăsime; deci, dacă nu primeşte suficienţi nutrienţi de acest fel, tu te vei simţi letargică.

Mai multă apă

Tendinţa generală este ca, atunci când te simţi obosită şi lipsită de energie, să apelezi la băuturi carbogazoase, cu mult zahăr şi, eventual, cafeină. Aceasta nu este soluţia potrivită, mai ales dacă oboseala ta este o consecinţă a unei deshidratări de care nici nu eşti conştientă. Deshidratarea te poate face să te simţi irascibilă, stresată şi incapabilă să te concentrezi. Aşadar, nu aştepta să ţi se facă sete - acesta este deja un semnal de alarmă din partea corpului tău - şi bea apă mai des.

Mai multe fructe şi legume

O modalitate excelentă de a introduce mai multe fructe şi legume în alimentaţia ta este să consumi smoothie-uri, care au multiple beneficii, de la sănătatea pielii, la îmbunătăţirea sistemului imunitar şi la o revigorare generală. Tot ce trebuie să faci este să pui într-un robot de bucatarie fructele şi legumele tale preferate şi, eventual, nişte gheaţă sau chiar apă rece. Poţi încerca diferite retete de smoothie, în funcţie de efectele pe care doreşti să le obţii.

Fă mişcare

Probabil că ultimul lucru de care ai chef atunci când te simţi lipsită de vlagă este să mergi la sală, la alergat sau să faci yoga acasă. Totuşi, activitatea fizică energizează organismul, prin intermediul endorfinelor care se secretă în creier atunci când facem sport. Dacă te gândeşti bine, probabil că nu ai auzit niciodată pe cineva spunând că regretă un antrenament. Chiar dacă nu ai prea mult timp la dispoziţie, chiar dacă sunt doar câteva exerciţii pe care le faci la tine în apartament, orice tip de mişcare contează, aşa că nu sta pe gânduri şi apucă-te de treabă!

Încearcă aromaterapia

Pentru că multe dintre noi încă mai lucrează de acasă, ar fi o idee bună să îţi creezi un mediu în care să te simţi relaxată, dar energică. Uleiurile esenţiale precum cel de lămâie, mentă, eucalipt sau rozmarin te vor ajuta să rămâi concentrată, binedispusă şi energică pe  parcursul întregii zile.

Odihneşte-te corect

Nu subestima niciodată importanţa unui somn de calitate. Dacă nu acorzi suficientă atenţie odihnei, este foarte probabil să te simţi letargică pe parcursul unei zile. Încearcă să îţi menţii un program fix în ceea ce priveşte mersul la culcare şi trezitul, dormi într-o cameră bine aerisită şi investeşte într-o saltea şi în perne de bună calitate.

Soluţiile prezentate mai sus te pot ajuta să te simţi mai activă, mai plină de energie şi mai concentrată pe parcursul întregii zile. Totuşi, dacă observi că perioadele tale de oboseală intensă se prelungesc, fără a fi neapărat justificate de activităţile de peste zi, nu ezita să consulţi un medic.

FOTO Unsplash.com  



Recente

pastrarea unui secret este nociva pentru sanatate jpg
interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg