Cum să-ţi organizezi Sărbătorile în armonie!

1 52912 original jpg jpeg

Anul acesta, ai stabilit! Sărbătorile se vor desfăşura sub semnul armoniei. Aşa să fie oare? Urmează ghidul nostru şi vei reuşi să aduci bucuria în casa ta!

„Crăciunul? Este sărbătoarea copiilor!” Dacă te-ai obişnuit să spui asta,e greşit. A-ţi privi copiii cum desfac cadourile nu trebuie să rămână singura bucurie a Sărbătorilor. Dincolo de surprizele materiale,importantă este bucuria de a fi cu cei dragi,care şterge orice griji şi neînţelegeri. Aminteşte-ţi Sărbătorile din copilărie care aduceau în casă o adevărată magie. Poate nu mai ştii ce ţi-au dăruit atunci părinţii,dar,cu siguranţă,n-ai uitat serile petrecute în jurul bradului. Nu crezi că ar fi timpul să retrăieşti aceste clipe?

Minighidul tău salvator1. Uită de perfecţiune

Chiar dacă eşti adepta lucrurilor făcute perfect,invitaţii tăi nu aşteaptă neapărat o seară fără cusur. Ei vor doar să fie agreabilă şi veselă. Şi se vor distra mult mai bine dacă apar mici „defecte“,cum ar fi cozonacul frământat cu foc,dar care n-a crescut ca-n basme,lumânările şi artificiile pe care le-ai uitat la magazin,vinul roşu cu care soţul tău a „pictat“ faţa de masă,bradul care anul acesta este înclinat ca Turnul din Pisa. Toate acestea vor fi pentru comeseni ocazii de haz şi de a căuta soluţii amuzante.

2. Oferă-i fiecăruia câte un cadou

Da,cadourile sunt sarea şi piperul Crăciunului. Aşa că fă-ţi un buget după ce ai gata lista invitaţilor. Nu ai nevoie de daruri scumpe,mai ales dacă ai avut un an de „criză“. La fel de bine sunt primite lucrurile amuzante,simple,care arată cât de importanţi sunt oaspeţii pe care îi ai în aceste seri speciale. Dacă vrei o idee inedită,propune fiecăruia să cumpere un cadou cu valoare fixă,pe care şi-o permit toţi invitaţii. Pune totul într-un sac şi fă o tombolă. Va fi veselie maximă!

3. Distribuie sarcinile democratic

E timpul să ştii că Sărbătorile sunt pentru toţi,adică şi tu ai dreptul să te bucuri de ele. Ce vreau să spun cu asta? Că nu trebuie să-ţi asumi întreaga pregătire a meselor festive şi a casei. În egală măsură,toţi ceilalţi membri ai familiei au obligaţia să participe la treburile casnice,după vârstă şi pricepere. La fel,şi invitaţii pot aduce fiecare câte ceva pentru masă,astfel încât tot greul să nu cadă fix pe tine.

simeon stalpnicul png

4. Mâncare sau distracţie?

Ce-ţi doreşti? Să petreci printre munţi de mâncare sau să te simţi bine împreună cu invitaţii tăi,având doar un bufet rece şi câteva pahare de băutură fină? Chestie de gust. A doua variantă nu trebuie neglijată,mai ales că aşa ai şi tu parte de mai multă distracţie. Ar mai fi şi o a treia variantă,să pleci la restaurant şi să nu mai muncească nimeni pentru „logistica“ Sărbătorilor.

5. Nu lăsa să se declanşeze conflictele

Din păcate,între invitaţi pot să apară conflicte până şi în aceste momente. Iată o temă greu de făcut:să previi discuţiile care aprind vechi supărări,să destinzi atmosfera încât toată lumea să uite de dispute. Se poate chiar şi să ajuţi la stingerea unor certuri care i-au ţinut departe ani în şir. Sau să-i duci pe oaspeţi să vadă luminile din centrul oraşului şi apoi să-i aduci la masă. Aşa n-au timp să vorbească lucruri neplăcute.

6. Împrospătează amintirile de familie

Da,asta e o idee minunată şi când îi ai pe ai tăi în jurul mesei,şi când ei sunt departe. Iată câteva sugestii care pun în mişcare tehnologia:fă-ţi un album electronic cu fotografii de familie. Dacă eşti la mii de kilometri de părinţi şi de rude,le poţi trimite şi le poţi comenta pe Skipe,ca şi cum aţi fi împreună. Dacă sunteţi adunaţi sub acelaşi acoperiş,aveţi un bun prilej de depănat amintiri vesele.

7. Stimulează buna dispoziţie

•Castanele pot stimula buna dispoziţie a comesenilor:prăjite,confiate,glasate,sunt delicioase şi pline de nutrienţi care fac bine şi pe masa de Sărbători. Ele conţin vitamina C,lucru care face să dispară stresul. Şi un alt avantaj:sunt fructe puţin calorice!

•Nucile te binedispun .Faimosul Omega 3,acest acid indispensabil pentru buna funcţionare a organismului,este prezent în nuci. Nu degeaba în tradiţia românească,micuţii colindători erau întâmpinaţi cu nuci şi covrigi.

8. Evită bunăstarea care îmbolnăveşte

Ştii bine că la noi,la români,se obişnuieşte să curgă mâncarea pe mese şi pe gâtul invitaţilor până li se face rău. Aşa că poţi lucra la îmbunătăţirea acestei tradiţii şi să alcătuieşti un meniu mai light. La fel şi cu darurile. Decât să-ţi acoperi copilul cu mormane de jucării pe care le va abandona a doua zi,mai bine îi reduci porţia la strictul necesar şi restul îl dai unor copii nevoiaşi.

9. Rezistă tentaţiei de a te plânge

Oricât de dragi îţi sunt pregătirile,la final poţi fi tentată să te plângi invitaţilor cât de mult ai muncit sau cât de mult costă şi cele mai banale lucruri de pe masă. Nu face asta! Cei de faţă se vor simţi vinovaţi că profită de ospitalitatea ta şi că te-au supus la un astfel de efort fizic şi financiar.

11.Reciclarea cadourilor:permisă!

Da,poţi să pui sub brad mici cadouri pe care le-ai primit şi nu le-ai folosit. Numai să fii atentă cui le oferi,să nu ajungă la persoanele care ţi le-au dăruit.

12. Economiseşte timpul

Da,este posibil. Iată un exemplu:În loc să alergi tu după cadouri,poţi să te foloseşti de unul sau mai multe vouchere,pe care le dai din timp celor dragi,să-şi cumpere singuri ce le place. Dacă te tentează să faci şi mai mult pentru timpul tău,fă liste de cumpărături şi împarte drumurile la magazine cu toţi ai casei.

Profită de farmecul lor...

Aceste decoraţiuni de Crăciun întreţin buna dispoziţie chiar şi după Sărbători.

Majoritatea studiilor medicale atestă faptul că suntem cu toţii atinşi de un soi de depresie de iarnă,provocată de reducerea orelor de lumină ale zilei şi de faptul că oamenii stau mai mult în casă. Decoraţiunile luminoase sau sclipitoare aduc un strop de bună dispoziţie şi dau căldură căminunlui,fiind un adevărat antidot al tristeţii.

Ce-ţi poate evoca mai bine peisajul mirific al munţilor îmbrăcaţi în zăpadă,decât conurile de brad sau de pin? Aşa că vara le poţi aduna,ca omul gospodar,ca să le pui iarna în boluri sau să le agăţi în coroniţe de brad. Conurile degajă un parfum special şi dau un aer de sărbătoare,chiar dacă nu ai răbdarea să faci din ele obiecte decorative. Ca să nu mai vorbim despre potenţialul lor ornamental,dacă le vopseşti în culori vii sau strălucitoare.

Plante specifice Crăciunului

Nimic nu-ţi completează mai bine decorul de Crăciun decât o plantă-emblemă pentru acest moment magic al anului. Dar există şi alte motive care să te îndemne să  nu uiţi de plante:Crăciuniţa şi Steaua Crăciunului se află în categoria celor mai buni depoluanţi ai locuinţei.