Cum să-ţi reintri în formă după o vară lipsită de restricţii alimentare. 5 paşi de revenire la alimentaţia corectă

1 shutterstock 754317718 jpg jpeg

Vara este anotimpul în care ne dăm frâu liber la toate poftele alimentare. Îngheţată, băuturi carbogazoase, paste, pizza, dulciuri, pe toate le încercăm în perioada concediului mult aşteptat. Din păcate, kilogramele se depun şi în vacanţă, iar când toamna soseşte, ne confruntăm cu probleme de greutate. Cum scăpăm de kilogramele depuse?

Anca Alungulesei, terapeut în nutriţie şi creatoarea Psiho-Dietei, metodă integrativă de slăbit în care instrumentul de bază este creierul, propune un restart de toamnă în 5 paşi simpli pentru revenirea la la disciplină în dietă după perioada verii când totul a fost permis, iar regulile de nutritie au fost încălcate sau amânate.

„Sugestia mea este să privim luna septembrie firesc, ca pe orice altă lună din an, nu ca pe o piedică în calea libertăţii. Cu cât îi oferim o amploare mai mare, cu atât punem o presiune mai mare pe procesul de restart al vieţii disciplinate din vacanţă. Este exact ca reîntoarcerea noastră la job sau ca cea a copiilor la şcoală. Cu toţii ne-am mai fi dorit să mai stăm în vacanţă şi în starea de relaxare însă, pe de altă parte, ştim că reîntoarcerea este naturală şi normală. Această perspectivă este una care te împuterniceşte şi face tranziţia mai uşoară‟ , consideră nutriţionistul.

Primii 5 paşi pe care trebuie să îi respecte persoanele care şi-au permis ca vara să fie un moment de relaxare, iar toamna un moment de revenire la nutriţie corectă sunt, după părerea terapeutului în nutriţie Anca Alungulesei:

1. Acţiunea pe care o faci să fie atractivă, ceea ce mănânci, dar şi felul în care o faci să îţi aducă plăcere;

2. Să existe o recompensă externă imediată (o mică reuşită) – faptul că mănânci într-un anumit fel te ajută să mişti acul cântarului;

3. Să respecte regula „efortului minim‟ , adică să fie făcută cu puţin efort –ceea ce mănânci, dar şi modul în care o faci, să nu presupună un efort mare; cu cât efortul este mai mic, cu atât mintea te va susţine în proces şi totodată, va automatiza acest proces;

4. Să îţi trezescă recompensa intrinsecă - faptul că te simţi din ce în ce mai bine, pielea arată mai bine, ai mai multă energie, te simţi mai suplă, faptul că descoperi că ai toate abilitatile să reuşeşti, că te simţi din ce in ce mai motivat să continui sunt recompense interioare care te duc mai departe pe drumul binelui. Pe scurt, simţi că reuşeşti;

5. Învaţă să îţi măsori progresul diferit faţă de cum ai făcut-o până acum - măsurarea progresului nu reprezintă atingerea obiectivului (de exemplu -15 kg), ci în realizarea fiecărei etape din procesul de slăbire, cu victorii multe, chiar dacă mai mici decât obiectivul cel mare. Hai să ne bucurăm de fiecare kg eliminat, nu să fim dezamăgiţi că nu scăpăm de toate kg nedorite imediat. Deci nu cântarul este cel care ne oferă împlinirea obiectivului, ci modul în care ne simţim pe tot parcursul acestui process.

Anca Alungulesei oferă şi o „sugestie minune‟  în dieta zilnică pentru redobândirea restartului de toamnă atât de mult dorit:  „Un instrument foarte eficient care respectă aceste 5 reguli este integrarea în rutina alimentară zilnică a „postului intermitent‟. Faptul că în prima fază nu renunţi la niciun aliment preferat,  ci doar îţi aşezi mesele zilei într-o fereastră alimentară prestabilită face ca această acţiune să fie extrem de atractiva, cu un efort minim si cu recompensă imediată în starea de bine şi în numărul de kilograme‟, consideră Anca Alungulesei, creatoarea Psiho-Dietei. 

2 anca alungulesei silueta jpg jpeg

Sursă foto: Shutterstock