Cum să ţinem post fără să ne îngrăşăm. Cele mai bune alternative ale preparatelor „de dulce‟

1 vegetale jpg jpeg

Postul Crăciunului 2021 durează din 15 noiembrie până în 24 decembrie, 40 de zile în care credincioşii consumă doar vegetale şi, atunci când este dezlegare, peşte. Pentru că, în această perioadă, oamenii sunt tentaţi să mănânce mai mulţi carbohidraţi şi mai multe dulciuri şi kilogramele se pot depune mult mai uşor. Din fericire, există soluţii care te pot ajuta să nu te îngraşi. Iată care sunt acestea.

Anca Alungulesei, terapeut în nutriţie şi creator al programului integrativ de slăbit Psiho-Dieta, avertizează că perioada de post a Crăciunului poate aduce multe kilograme în plus din cauza carbohidraţilor în cantităţi mari cu care oamenii încearcă să suplinească lipsa proteinei animale şi a lactatelor din meniu. Anca Alungulesei dezvăluie cateva sfaturi esenţiale pentru a contracara îngrăşarea în perioada postului:

„În post, trebuie să ne concentrăm, în primul rând, pe subtituirea proteinei de origine animală cu proteină de origine vegetală, dar şi să scădeam cantitatea de carborhidraţi consumată, din surse precum: pâine, cartofi, paste, orez şi dulciuri pe bază de zahăr alb rafinat. Să avem în vedere consumarea zilnică de legume (gătite sau crude) specifice toamnei şi a alimentelor fermentate, de tip probiotice (murături, borş crud sau varză fermentată). Pe lângă acestea, să avem, tot zilnic în meniu surse de grăsimi vegetale, bogate în omega 3, care pot fi luate din nuci, seminţe sau ulei de cocos. De asemenea, hidratarea să fie pe primul loc!‟, ne sfătuieşte specialistul în nutriţie. 

Pâinea care nu îngraşă, printre alternativele sănătoase 

Anca Alungulesei susţine că există alternative alimentare blânde cu silueta şi în perioada postului: „Persoanele care postesc au tendinţa, în primul rând, de a creşte cantitatea de mâncare consumată dintr-o panică falsă a foamei şi a ideii că nu se satură, dar şi dintr-o dependenţă mare de carbohidraţi care generaază un cerc vicios: mănânci, nu te saturi şi mai vrei. Alegerile alimentare clasice în post sunt compuse din carbohidraţi rapizi care se transformă în corp în glucoză – de unde rezultă crearea unui start generos şi nedorit de grasime în care se îmbracă corpul, dar şi un nivel energetic redus, tradus printr-o stare de oboseală. Ei bine, avem alternative de post, printre care: pâinea care nu îngraşă, varianta vegetală, fără ou a cărei reţetă este uşoară şi la îndemână, pizza vegetală cu blat de conopidă, ciocolata fără zahăr care se poate face foarte uşor în casă, salate cu extratoping de tahini şi nuci, legume de toamna pregătite divers (la cuptor, trase usor în tigaie, la wok), paste konjac cu legume, peşte gras (atunci când este dezlegare)‟, dezvăluie Anca Alungulesei care consideră că trebuie evitate produsele pe bază de făină albă, cartofii şi dulciurile cu zahar alb rafinat care forţează organismul să se „împacheteze‟ într-un strat-tampon de grăsime.

Cât de mult contează distribuţia meselor

Perioada postului, din perspectiva terapeutului în nutriţie Anca Alungulesei, trebuie să păstreze aceeaşi distribuţie a meselor pe parcursul unei zile şi nu să fie „încărcată‟ de gustări şi farfurii suplimentare de mâncare care să potolească panica lipsei cărnii şi a lactatelor.

„Este foarte important pentru o persoană care ţine post să nu vadă postul doar ca pe o perioadă în care face „foamea‟ şi atunci mănâncă doar pâine, orez şi cartofi mereu pe parcursul unei zile. Omul flămând care, culmea, are ce mânca (adică are resurse) este flămând pentru că, de fapt, corpul lui nu este hrănit corespunzător sau pentru că intervine panica de nesaţietate. Oricât ar mânca, el, de fapt, nu îi oferă organsimului nutrienţii şi micronutrienţii de care are nevoie. Lipsa proteinei de origine animală trebuie subtituită zilnic cu proteina de origine vegetală pentru că proteina este cea care ne oferă senzaţia de saţietate, dar care ajută şi la construirea masei musculare. Iar alegerile către care se îndreaptă o persoană care nu consumă suficiente proteine zilnic sunt, greşite şi cu urmări grave, carbohidraţii. Aşadar, ca să ne săturăm, dar şi să nu ne îngrăşăm, trebuie să ne asigurăm necesarul de proteină zilnică peste care adaugăm cel putin o porţie de grăsime vegetală bogată în Omega 3‟, informează Anca Alungulesei.

Mai multe despre terapeutul în nutriţie Anca Alungulesei şi despre Psiho-Dieta, programul revoluţionar, cu rezultate remarcabile, pe tot parcursul vieţii: www.psiho-dieta.com.

2 anca alungulesei creier jpg jpeg

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

pastrarea unui secret este nociva pentru sanatate jpg
interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg