În caz că nu ştiai, majoritatea dintre noi avem virusul herpetic în corp, în stare latentă. Când suntem obosite sau avem imunitatea slăbită virusul se activează. 

Virusul Herpes Simplex de tip 1 apare cel mai frecvent în perioada copilăriei şi adolescenţei. Se poate transmite prin sărut, prin simpla atingere a pielii ori prin folosirea de balsam de buze, în comun cu o persoană care are virusul activ. Odată ce o persoană a fost infectată cu HSV-1 sau cu HSV-2, virusul rămâne pentru totdeauna în organism.

 

Cum scapi de herpes. Remediu rapid

Pentru tratarea afecţiunii, se utilizează atât tratament local cu unguente antiseptice,pentru a preveni suprainfectarea, cât şi cu antivirale din clasa aciclovir.

Există însă şi un remediu la îndemnâna oricui, mai puţin cunoscut, care te scapă rapid de această problemă: usturoiul

Pentru tratarea herpesului, curăţă un căţel de usturoi, toacă-l mărunt, apoi aplică pe zona afectată. Lasă-l să acţioneze 10 minute, apoi clăteşte cu apă călduţă. Te va ustura la început, dar apoi vei vedea cum durerea dispare.

Citeşte şi: Pericolul ascuns într-un sărut. "Dacă nu mergeam la spital, am fi pierdut-o”

În multe cazuri, herpesul dispare după acest tratament. Dacă nu se întâmplă, însă, asta, repetă procesul şi a doua zi.

Ca să lupţi eficient cu virusul, indiferent de tipul lui, trebuie să acţionezi pe mai multe planuri. Citeşte aici ce trebuie să faci pentru a nu dezvolta virusul herpetic.

 

Ce NU trebuie să faci

Nu aplica pe băşicile cu lichid dureroase spirt medicinal, creme cu antibiotic, iod sau rivanol ,întrucât aceste produse vor usca foarte tare erupţiile cutanate.

Totodată, nu rupe crusta pentru ca leziunea să se vindece mai repede.

 

 

Sursă: unica.ro