Cum se formează şi cum putem scăpa definitiv de celulită. Remedii la tine acasă

1 remedii celulita jpg jpeg

Celulita este principala problemă care afectează peste 90% dintre femei. Acea “coajă de portocală” cu aspect inestetic nu ţine cont de vârstă şi nici de greutate. Diferenţa, însă, o fac sportul, stilul de viaţa şi alimentaţia pe care fiecare reprezentantă a sexului frumos o are. Vei remarca faptul că o persoană foarte slabă, dar sedentară, poate dezvolta celulită. Te întrebi cum este posibil?

Medicul esthetician Dana Miricioiu a explicat cum apar aceste benzi fibroase sub piele şi ce anume le favorizează extinderea, îndeosebi pe fese şi coapse.

„Celulita cunoaşte multe tipuri de tratament. Unul singur ne poate scăpa de celulită definitiv: laserul. Trebuie să avem răbdare. Trebuie să ştim că celulita este dată de prezenţa unor benzi fibroase sub piele, care tracţionează pielea şi produc acele deformări. Printre benzile fibroase, grăsimea vine şi herniează şi produce deformările în plus ale celulitei. Trebuie să intervenim în interiorul pielii cu ajutorul unui laser care secţionează benzile fibroase, dizolvă grăsimea care va fi extrasă, iar apoi pielea va fi regenerată de acţiunea acelul laser. 80-90% dintre femei dezvoltă celulită pe factor hormonal. Şi alimentaţia sau sportul pot facecta apariţia celulitei. Bărbaţii dezvăltă într-o proporţie foarte mică celulită”, a explicat medicul estetician Dana Miricioiu, la Antena 3.

Citeşte şi: Cel mai bun remediu pentru răul de maşină, 100% natural

Remedii simple pentru a scăpa de celulită

Iată ce poţi face la tine acasă pentru a îndepărta aspectul neplăcut de coajă de portocală, potrivit sfatulmedicului.ro. Important este să urmezi aceste procedee în mod constant, în fiecare zi:

Masajul cu miere

Aspectul celulitei poate fi redus la domiciliu cu ajutorul unui masaj cu miere. Ungeti pielea afectată cu miere în strat subţire şi folosiţi-va mâinile pentru masaj. Insistaţi până când mierea pătrunde în piele. Durata masajului ar trebui să fie între 5 şi 10 minute. Repetaţi acţiunea zi de zi, timp de o luna, pentru a obţine rezultate bune.

Exerciţii fizice şi dietă

Unul din cele mai bune moduri de a scapă de celulita este de a pierde în greutate. Combinaţia dintre o dietă sănătoasă şi activitatea fizică realizată în mod constant pentru arderea grăsimilor, reprezintă un remediu excelent la domiciliu, pentru tratarea celulitei.

Citeşte şi: Produsul pe care orice femeie îl are în geantă este soluţia pentru tăieturi şi vânătăi

Eliminarea toxinelor

Organismul stochează toxine în grăsimi pentru minimizarea efectelor negative ale acestora asupra organelor vitale. Pielea cu aspect de coajă de portocală este plină de toxine. Toxicitatea acumulată în corpul dumneavoastră de-a lungul anilor va fi reflectată asupra sănătăţii, inclusiv prin prezenţa celulitei. Pentru detoxifierea pielii coonsumati pastă de tomate. Roşiile sunt bogate în licopen care poate preveni descompunerea colagenului din piele.

Bea multă apă

Hidratarea este esenţială pentru menţinerea stării generale de sănătate şi pentru îmbunătăţirea digestiei, dar şi pentru că pielea dumneavoastră să aibă o textura sănătoasă şi să strălucească.



Recente

ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg
Gogosele cu frisca  Sursa foto shutterstock 1889970016 jpg
Paste Fettucine Alfredo  Sursa foto shutterstock 2202348275 jpg
Sensibiltate dentara  Scapa de dureri  Sursa foto shutterstock 1051409183 jpg
silueta jpg
masina de spalat vase jpg