Cum slăbeşti după 40 de ani

1 66446 original jpg jpeg

Sigur ai observat, dacă ai trecut de 40 de ani, că nu mai reuşeşti să slăbeşti aşa uşor cum se întâmpla până la vârsta asta. Alimentele pe care le consumai la discreţie la 20 de ani, de exemplu, te îngraşă acum. Vestea bună este că secretul slăbirii sănătoase se găseşte chiar în frigiderul tău.

Nutriţionistul Raluca Mihaela Glişcă spune că poţi pierde în greutate şi după vârsta de 40 de ani,dacă ţii cont de câteva reguli de alimentaţie,menite să accelereze metabolismul şi să grăbească eliminarea toxinelor din corp şi a suplusului de kilograme.

Notează următoarele recomandări şi ţine cont de ele:

1. Încearcă să mănânci cât mai sănătos,adică multe fructe şi legume,gătite sau proaspete,şi alimente bogate în proteine. Acestea din urmă inhibă scăderea masei musculare,lucru firesc odată cu înaintarea în vârstă. Fiecare masă ar trebui să conţină minimum 20 – 30 de grame de proteine.

2. Nu sări peste micul dejun,pentru că mare parte a masei musculare se pierde în timpul nopţii. În plus,masa de dimineaţă îţi furnizează energie pentru câteva ore bune.

3. Nu mai mânca nimic cu trei-patru ore înainte de somn. Seara,metabolismul este mai leneş şi în loc să ardă calorii,le transformă în grăsimi.

4. Încearcă să ai la masă surse variate de proteine,atât animale,cât şi vegetale,cum sunt tofu,linte,fasole. Din categoria proteinelor animale elimină produsele bogate în grăsimi,precum bacon,lapte gras sau telemea.

7ac018666d6d73f66a9d11ecc04c3a07 jpg jpeg

5. Pentru intensificarea metabolismului,bea două ceşti de ceai verde sau oolong pe zi.

6. Când mergi la cumpărături,include în listă următoarele alimente,bune pentru accelerarea digestiei:nuci,peşte,lapte degresat,brânză slabă de vaci,iaurt,ouă,sparanghel,spanac,fasole uscată,linte,năut,seminţe de in,quinoa,chia.

20e91d53a633579dedb8eda13ba87d2d jpg jpeg

7. Fă mişcare. Aleargă,mergi cât mai mult pe jos,renunţă la lift câteva zile şi urcă pe scări,fă genuflexiuni,pentru că orice formă de mişcare este benefică pentru corp. Chiar şi curăţenia periodică în casă,când trebuie să speli geamuri,să cureţi faianţa (se recomandă mişcările circulare ale mâinilor) te ajută să rămâi în formă.

Caseta specialistului 

3c3a1c3ee497eb94cac198de976533f2 jpg jpeg

Raluca Mihaela Glişcă

tehnician nutriţionist,www.ralucamihaela.ro,

Tel. 0786. 437.244

Micşorează aportul de calorii zilnic,pentru că,odată cu înaintarea în vârstă,metabolismul încetineşte şi nu mai procesează la fel ca la 20-30 de ani. Îţi recomand o scădere de aproximativ 100 de calorii pe zi. Include în alimentaţie cât mai mult peşte,ca sursa de grăsimi,şi poţi opta şi pentru suplimente cu ulei de peşte. Acesta are beneficii şi în prevenţia cancerului la sân. Redu cantitatea de sare şi de carbohidraţi rafinaţi din alimentaţie,deoarece favorizează retenţia de apă. Înlocuieşte-i cu cereale integrale,alături de fructe şi legume,pentru un aport crescut de fibre. Evită sau limitează consumul de zahăr şi băuturi carbogazoase cu adaos de zahăr.



Recente

intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg
5 calitati nelipsite persoanelor inteligente emotional  Sursa foto shutterstock 715595482 jpg
Job jpg
pexels energepiccom 110473 jpg