Cum ştii că te îndrepţi spre divorţ

1 67364 original jpg jpeg

Statisticile arată că riscul de despărţire are două maxime în perioada vieţii de cuplu: în al şaptelea an de căsnicie şi după paisprezece ani. Stai, nu te speria! Nu toţi cei care ajung să trăiască aceste momente se şi despart.

Eşti de mult timp într-o relaţie pe care n-ai oficializat-o şi nu eşti decisă să faci pasul spre căsătorie?

Explicabil! Cunoşti atâtea cupluri care au divorţat,încât ai ajuns să crezi că,într-un final,cele mai multe căsnicii eşuează.

Şi atunci nu poţi să nu te întrebi ce va fi viaţa în doi.

Un drum pe care veţi merge până când „moartea vă va despărţi” sau se va sfârşi printr-o decizie judecătorească?

Nou! Dragostea durează şapte ani!

Un studiu american,apărut în publicaţia „American Journal of Marriage and the Family“,îţi poate fi ghid în privinţa alegerii pe care urmează să o faci.

Studiul a urmărit 80 de cupluri căsătorite al căror mariaj a durat între cinci şi 14 ani.

Pe parcursul primilor patru ani de viaţă-n doi,şapte dintre cuplurile implicate în cercetare au divorţat.

După încă trei ani,alte 10 cupluri s-au despărţit. La finalul unei perioade de 14 ani,încă 13 cupluri au ajuns în impas.

Două profiluri de parteneri s-au conturat astfel printre cei divorţaţi:cuplurile care aveau dispute şi cele care,dimpotrivă,erau într-un permanent „război rece“,adică nu comunicau,dar acumulau constant frustrări.

Acelaşi studiu a evidenţiat perioada cu cel mai mare risc:în primii şapte ani de căsnicie,probabilitatea unui divorţ este maximă,mai ales în ultimul an al acestui ciclu.

Când se umple paharul…

Al şaptelea an de trai în doi este cel în care majoritatea partenerilor îşi spun:„Gata,s-a umplut paharul!“.

Dacă reuşesc să treacă de acest prag,îşi reaşază mariajul pe noi obiective comune.

În cele mai multe cazuri,partenerii se concentrează mult mai mult pe relaţia de cuplu,copiii fiind mai mari şi dobândind o relativă autonomie.

Următorul ciclu de şapte ani le rezervă un nou prag de trecut,tot la final. În al paisprezecelea an,„cazanul“ conjugal dă din nou în clocot.

Studiul efectuat de „American Journal of Marriage and the Family“ a arătat că acele cupluri care se ceartă des sunt primele care divorţează,în timp ce acelea care „tac“ şi acumulează frustrări îşi prelungesc agonia până se încheie cele două cicluri de câte şapte ani.

O statistică grăitoare

În prezent,35% din căsniciile europenilor eşuează. Per ansamblu,în ţările Uniunii Europene,proporţia este de un divorţ la trei căsătorii,faţă de un divorţ la 15 căsnicii,în urmă cu 40 de ani.

Dacă tu şi partenerul comunicaţi permanent,dacă un conflict nu este lăsat să „sape“ în interior ci,după consumarea unei dispute,vă aşezaţi la masa negocierilor,cedând fiecare câte o bucăţică din teritoriu pentru a încheia un armistiţiu,şansele ca mariajul vostru să reziste în timp sunt foarte mari.