Fenomenul astronomic numit Lună Albastră presupune apariţia a două luni pline în aceeaşi lună calendaristică. În octombrie, luna plină a fost vizibilă în prima noapte de octombrie, iar acum va putea fi văzută şi în ultima noapte, pe 31 octombrie, chiar de Halloween, ceea ce va face ca această sărbătoare să capete un plus de magie anul acesta.

Luna Albastră de Halloween se află în semnul Taurului, care stimulează introspecţia şi te ajută să te concentrezi asupra ta. Iată de ce nativii în Gemeni şi Peşti vor fi mai creativi, iar cei aflaţi sub semnele Balanţă, Capricorn şi Săgetător vor tinde să se relaxeze mai mult pentru a-şi recăpăta capacitatea de a acţiona. Energia pe care o dă luna albastră le va folosi majorităţii nativilor pentru a face schimbări importante.

Berbec (21.03-19.04)

Luna albastră din 31 octombrie te ajută să urci la alt nivel în această lume. Este timpul să investeşti mai mult în tine. Caută să scapi de datorii şi de obiceiurile proaste care generează cheltuieli. Dacă visezi la o schimbare în plan profesional, acesta este momentul pentru a-ţi oferi ocazia unor interviuri.

Taur (20.04-2.05)

Nu te mira dacă te vei simţi puţin mai energic decât de obicei pe 31 octombrie. Foloseşte-ţi resursele interioare cu înţelepciune. Ieşi din zona ta de confort şi acceptă să faci ceva ce nu ţi-ai permis până acum. Acesta este un moment bun să evaluezi regulile după care te ghidezi în viaţă şi dacă te menţin în siguranţă sau te trag înapoi.

Gemeni (21.05-20.06)

Visezi să ai mai mult timp pentru a-ţi explora latura creativă. Dacă ai dorit vreodată să scrii o carte, 31 octombrie te poate ajuta să ieşi din blocaj şi să-ţi găseşti inspiraţia. Lunile Albastre aduc adesea oportunităţi rare, iar mintea ta fertilă este pregătită pentru plantarea unei seminţe noi de acest Halloween.

Rac (21.06-22.07)

Lucrurile nu merg ca de obicei în acest an şi asta este valabil şi pentru tradiţiile de Halloween. Nu lăsa asta să te împiedice să intri în spiritul sărbătorii. Creează propria tradiţie de Halloween anul acesta. Organizează o petrecere virtuală de Halloween la care să-ţi inviţi toţi prietenii apropiaţi.

Leu (23.07-22.08)

Energia acestei luni albastre te face să te simţi neliniştit. Eşti pregătit pentru a evolua, pentru a face schimbări de proporţii în viaţa ta. Vei observa că atunci când încerci să treci la o etapă superioară, ies la iveală multe temeri şi blocaje. Dacă îndoiala începe să-ţi înceţoşeze mintea, aminteşte-ţi că visele tale sunt importante şi că nu este o pierdere de vreme să le materializezi.

Fecioară (23.08-22.09)

Traversezi un an în care vei creşte în plan spiritual. Este genul de schimbare personală care le provoacă pe altele. Şi Luna Albastră de Halloween stârneşte câteva schimbări interesante pentru tine, dar energia acestei luni este una care începe din interior. Permite percepţiei tale să fie schimbată pentru totdeauna!

Balanţă (23.09-22.10)

Adesea, eşti destul de perspicace şi depui eforturi pentru a conştientiza gândurile şi sentimentele altor persoane, iar luna albastră te ajută să te racordezi cu uşurinţă la stările emoţionale ale persoanelor din jur. Te vei simţi ca un burete al emoţiilor celorlalţi. Nu te simţi vinovat dacă trebuie să-ţi reîncarci bateriile, să ieşi la o plimbare sau să-ţi petreci timpul liber la un film.

Scorpion (23.10-21.11)

Este sezonul aniversării tale şi ţi-ai dori să-l faci memorabil, cu toate că acest Halloween va fi diferit. Luna Albastră te încurajează să te aventurezi. Ia legătura cu prietenii vechi care nu au nevoie de nimic de la tine. E un mod de a face sărbătoarea de neuitat. Gândeşte-te la posibilităţi noi cum ar fi o reuniune de clasă virtuală sau pur şi simplu conectează amici cu care ai ceva în comun, dar cu care nu te-ai mai văzut de mult timp.

Săgetător (22.11-21.12)

Nu trebuie să faci parte din planurile altor persoane, dacă nu vrei. Rezervă-ţi puţin timp pentru tine şi creează-ţi propriul ritual pentru a te deconecta de restul lumii. Te-ai gândit vreodată să faci din Halloween vacanţa ta personală? Pentru că asta te încurajează astrele să faci anul acesta. Ai nevoie de o perioadă de relaxare, iar acest Halloween va fi profund personal şi spiritual pentru tine.

Capricorn (22.12-19.01)

Luna Albastră îţi oferă o perspectivă importantă asupra modului în care îţi stimulezi creativitatea. Te încurajează să renunţi la a mai gândi următoarea mişcare necesară pe plan personal sau profesional şi să-ţi permiţi să te rătăceşti. Citeşte o carte, fă o schimbare a rutinei, dansează în casă. Liniştirea şi relaxarea vor face ca mintea ta să găsească ideile salvatoare pe care le aştepţi.

Vărsător (20.10-18.02)

Pentru tine, luna albastră presupune o reconectare cu copilul tău interior şi la fericirea pe care o poţi avea acasă. Transformă-ţi camera de zi într-un loc de petrecere de Halloween. Mănâncă dulciuri şi urmăreşte filmele tale preferate. Ai putea chiar să te îmbraci într-un costum de Halloween, ca să intri în spiritul sărbătorii.

Peşti (19.02-20.03)

Dacă ai căutat un proiect nou sau intenţionezi să ai un nou hobby, Luna Albastră te a încuraja să porneşti pe un drum nou. Inspiraţia poate lovi în orice moment acum. Ai putea ajunge să ai mai multe idei, ceea ce nu este un lucru rău atâta timp cât ştii ce să face cu el, fără să te simţi copleşit. Este mai bine să te ocupi doar de un plan, de o idee, decât să te pierzi în mai multe. Păstrează-ţi mintea limpede şi acordă o atenţie deosebită la ceea ce te inspiră în timpul tău liber.