Mai mulţi exploratori au încercat să intre în contact cu cei din tribul Sentinelese. Şi, aşa cum era de aşteptat, cele mai multe astfel de încercări au avut urmări nedorite. În anii '80, de pildă, mulţi băştinaşi şi-au pierdut viaţa în timpul micilor bătălii pe care le-au purtat cu intruşii. Iar, cu alte ocazii, tocmai intruşii au avut de suferit din cauza curiozitării lor.

Pentru a înceta intruziunea străinilor în viaţa membrilor tribului Sentinelese, guvernul indian a interzis orice vizită pe teritoriul lor în 1997. Pe o rază de 5 km, nimeni nu se poate apropia de insula Sentinel. Sub nicio formă şi niciun pretext. Cei care se încumetă să încalce acestă regulă se trezesc cu o „ploaie‟ de pietre şi săgeţi asupra lor. Nu de puţine ori au existat victime, iar trupurile neînsufleţite ale celor care şi-au găsit sfârşitul pe insula celui mai izolat trib din lume nici măcar nu au putut fi repatriate.

Antropologii sunt de părere că tribul Sentinelese trăieşte pe insulă de mai bine de 60.000 de ani fără să beneficieze de avantajele lumii civilizate. Şi, în tot acest timp, stilul lor de viaţă nu s-a schimbat prea mult.

Limba pe care o vorbesc cei din tribul Sentinelese este şi ea cât se poate de privată. Nici măcar triburile vecine n-o cunosc. „Nimeni nu vorbeşte limba Sentinelese în afara lor. E imposibil de comunicat cu ei‟, precizează Dharmendra Kumar, şeful poliţiei din Andaman.

Însă tocmai această izolare îi ţine în viaţă pe cei din tribul Sentinelese. Sistemul lor imunitar nu este obişnuit cu bacteriile şi virusurile din lumea modernă, motiv pentru care până şi o banală strângere de mână sau un strănut le poate fi fatal. „Izolarea i-a făcut extrem de vulnerabili‟, e de părere analistul Sophie Grig. „Ei nu au imunitate nici măcar pentru simplele noastre răceli sau gripe.‟