Copiii sunt o binecuvântare şi o bucurie în viaţa unei familii. Unele cupluri, însă, numai printr-o minune mai pot deveni părinţi. Iar calea cea mai la îndemână pentru a fi beneficiarii unei asemenea minuni pare a fi chiar ştiinţa medicală. Şi-atunci, ce fac? Încep un drum anevoios, bătătorit de zeci de încercări – analize medicale, tratamente şi chiar prejudecăţi. La fel de greu a fost şi drumul a două familii pentru care eşecul nu a fost o opţiune. Fără să-şi piardă speranţa, ei au găsit resurse de a o lua de la capăt, iar şi iar. Până când şi-au văzut visul împlinit. Astfel, cu credinţă în Dumnezeu, dar şi cu ajutorul doctorului Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate, aceştia au reuşit să-şi ţină în braţe copilul mult dorit.

După nouă ani şi nouă fertilizări, au devenit părinţi

În iunie 2008, Mariana avea 27 de ani şi trăia o viaţă fericită – atunci l-a cunoscut pe soţul ei, Constantin, la insistenţa mamei. „Ca să scap de ea, de mama, m-am gândit să mă întâlnesc o dată cu el. Am vorbit la telefon, apoi ne-am cunoscut faţă-n faţă. A fost foarte haios –  este un tip foarte vesel, face multe glume. M-am simţit atât de bine, încât am acceptat să mai ies cu el“, povesteşte Mariana. De aici, pentru cei doi, a început adevărata călătorie în viaţă. Drumul pe care au pornit împreună s-a dovedit a fi greu de străbătut, dar obstacolele i-au întărit şi i-au unit şi mai mult. Timp de aproape nouă ani au încercat să aibă un copil. „În iarna lui 2008, am decis că amândoi ne dorim copii. A trecut un an în care nu am reuşit să rămân însărcinată. Era clar că avem nevoie de ajutorul medicilor. Iniţial, ni s-a spus că totul vine de la felul în care gândim, că la noi este problema. Am făcut multe analize, ne-au costat aproximativ 30 şi ceva de milioane. Mai târziu am fost anunţată că rezerva mea ovariană este foarte scăzută. Aveam endometrioză şi ovar micropolichistic, iar soţul avea azoospermie. A fost o perioadă grea pentru noi, cu eforturi zadarnice“, spune tânăra mămică.

Mariana Stan – 38 de ani

Constantin Stan –  44 de ani

Andreas Efrem Stan – 1 an şi 10 luni

     În disperare de cauză, soţii au vrut să înfieze un copil „În 2015, am depus şi un dosar de adopţie. Dar am aşteptat doi ani de zile în care nu s-a întâmplat nimic. Anul 2016 a început fără ca Mariana şi soţul ei să ştie cui să mai ceară ajutorul. Obosiţi de atâtea incursiuni fără succes, au decis să-şi mai încerce o dată norocul.  „Am primit de la o prietenă un voucher pentru o consultaţie gratuită. Întâi am zis că nu mai mergem la niciun medic, că suntem sătui de ei – şi oricum, nu mai aveam bani. Dar, cum tot era gratuit voucherul, am zis că nu ne costă nimic consultaţia. Aşa l-am cunoscut pe doctorul Andreas Vythoulkas“, spune Mariana. Până să ajungă la el, au trecut pe la mai mulţi medici şi au făcut şapte fertilizări in vitro. Ultimile două au fost făcute în Grecia, sub supravegherea domnului doctor  Konstantinos Pantos, dar şi a doctorului Vythoulkas. În mod miraculos, cea de-a noua fertilizare le-a adus vestea ce mare, că vor fi părinţi. Astfel, în 2017, la 36 de ani, Mariana a devenit mamă pentru prima dată.

     Familia Stan spune că micuţul lor, Andreas, este scump la propriu şi la figurat. Au investit în visul lor aproximativ 35 de mii de euro, bani adunaţi de la rude, dar şi din împrumut – au luat trei creditee, din care unul în franci elveţieni. „Am pus numele băiatului Andreas, în semn de mulţumire. Pentru că nu avem altfel cum să-i mulţumim domnului doctor“, mărturiseşte emoţionată Mariana.

O ultimă încercare, după zece ani

Anicuţa şi Bogdan Marin s-au cunoscut la un curs de karate. Ea, o adolescentă zveltă şi ambiţioasă de 18 ani, iar el, un băiat mândru şi cu gânduri serioase. După aproape şase ani de momente frumoase trăite împreună, tinerii au decis să se căsătorească. „La începutul căsătoriei, nu aveam niciun plan legat de copii, noi aveam alte gânduri, voiam să mai copilărim. Nu ne vedeam părinţi, dar mai ales să ne schimbăm tabieturile – în niciun caz“!, îşi aminteşte Anicuţa. Însă, în anul 2006, pe când avea vârsta de 29 de ani, iar soţul ei 32 de ani, au decis că-şi doresc un copil. Dar timpul n-a mai curs în favoarea lor. „Am ajuns să «colind» prin multe cabinete ale medicilor, în speranţa  că voi găsi o cale de rezolvare. Cu cât trecea timpul, cu atât simţeam că mă cufund şi mai mult într-un vid imens. Din păcate, ne-am confruntat cu lipsa unei cauze clare. Nu ştiam de ce, care este motivul. Apoi am spus „Stop“ – aveam nevoie de o distanţare de tot ce înseamnă acest subiect. Eram epuizaţi“, povesteşte Anicuţa.

Anicuţa-Gabriela Martin – 42 de ani 

Bogdan-Constantin Martin – 45 de ani

Luca Martin – 1 an

        Pe doctoul Andreas Vythoulkas l-a văzut, pentru prima dată, la televizor. Vorbea, într-un reportaj, despre infertilitate. Imediat după aceea, a decis împreună cu soţul său să-şi mai încerce pentru ultima dată şansa, sperând că Dumnezeu le aude rugăciunile. „Până să ajungem la domnul doctor Andreas Vythoulkas, pot spune că am pierdut ani importanţi din viaţă, aproximativ zece ani. Domnul doctor a răsfoit dosarul, apoi ne-a spus, extrem de serios «o să fie dificil, dar nu imposibil!». În acel moment, am trăit două sentimente extreme...fericire şi durere! Eram plini de speranţă, însă nu trebuia să ignorăm nici faptul că am putea să trecem prin alte dezamăgiri“, spune ea. Aşa au pornit la drum, spre Grecia, încrezători că sunt la un pas de a li se îndeplini marele vis, cel de a deveni părinţi.

     S-au întors acasă trişti şi dezamăgiţi, fără niciun rezultat. Totuşi, familia Marin nu a renunţat să mai lupte şi au găsit puteri de a o lua, din nou, de la capăt. A doua procedură de embriotransfer a avut loc la Bucureşti, după un şir de analize şi de tratamente. „După aproximativ un an şi jumătate, a venit momentul pentru o nouă procedură de fertilizare. În ziua embriotransferului, eram amândoi extrem de emoţionaţi şi ne tot încurajam unul pe celălalt – ne doream din tot sufletul să fie bine. La finalul procedurii, domnul doctor Vythoulkas ne-a încurajat cu o vorbă caldă: «Doamne Ajută!»... şi Dumnezeu a fost alături de noi. În sfârşit, după două săptămâni, am primit vestea cea mare: aveam să devenim părinţi. Nu regretăm o secundă faptul că a trebuit să facem sacrificii enorme, inclusiv să ne împrumutăm la bănci. În fond, ce înseamnă 15000 euro în comparaţie cu fericirea de a ne strânge copilul la piept. Iar Luca este o minune de copil“, mai spune Anicuţa.