Se ştie despre măgăruşi că pot refuza cu îndârjire să-şi facă treaba. Încăpăţânarea lor este însă strict legată de relaţia pe care o au cu stăpânul sau de situaţiile mai mult sau mai puţin periculoase în care se află. Astfel,dacă simt că sunt puşi în primejdie,măgăruşii vor refuza să se mişte şi pot deveni foarte agresivi. Odată ce s-au convins că sunt protejaţi şi bine îngrijiţi,se ataşează de oameni şi chiar devin extrem de afectuoşi.


Citeşte şi:

Ce putem învăţa de la animale

Adevărat şi fals despre paraziţii animalelor


 

Le place căldura

Fiind animale originare din zone aride,măgăruşii s-au adaptat acestui climat. Se simt bine în bătaia soarelui şi pot să mănânce chiar şi hrană necomestibilă  pentru celelalte animale,cum ar fi ciulinii sau unele specii de cactuşi,întrucât au nevoie să-şi regleze constant necesarul de apă.  Datorită urechilor mari,necuvântătoarele îşi stabilizează temperatura corpului şi rezistă la căldură mare. Ploile sunt cele care le pot face rău pentru că măgăruşii nu au blana impermeabilă.

Buni paznici pentru alte animale

Datorită aversiunii naturale faţă de lupi,măgăruşii sunt strajă de nădejde. Ei sunt folosiţi ca paznici pentru a proteja caii,oile şi caprele. De asemenea,măgăruşii au puterea de a calma caii neliniştiţi,de aceea sunt aduşi în herghelii atunci când este cazul. Chiar dacă sunt domesticiţi,turmele de măgăruşi îşi vor alege mereu un lider care să-i protejeze de atacurile prădătorilor.

3 lucruri inedite despre măgăruşi

  1. Măgăruşii sunt mai puternici decât caii de aceeaşi mărime.
  2. În deşert,simpaticul animăluţ poate auzi răgetul altor măgăruşi chiar şi de la 100 de kilometri distanţă.
  3. Ochii acestor necuvântătoare sunt astfel amplasaţi astfel încât îşi pot vedea toate cele patru picioare.