Dacă te-ar înşela, ai ierta?
Am putea să ne iertăm partenerul de viaţă dacă am afla că a călcat strâmb? O întrebare dificilă, la care am provocat câţiva cititori să ne răspundă...
Îmi amintesc şi acum ziua în care i-am spus fostului iubit „Te iert“ - şi nu a fost deloc uşor. Vocea îmi tremura la telefon. Se întâmpla într-o zi de iulie, la câteva zile după ce tatăl meu trecuse printr-o operaţie extrem de dificilă. Nu mai eram împreună de mai bine de un an. Nu mai are sens să spun că mă înşelase când încă nu eram separaţi în mod oficial. În cazul meu, a fost nevoie de un eveniment major, care mi-a deschis ochii. Pentru că aşa mi-am dat seama că există lucruri mult mai importante pe lumea asta decât să porţi pică la infinit unui om care ţi-a greşit şi cu care nu te vei mai întâlni.Mădălina Scîrlat, 24 de ani, Bucureşti:
„Eu cred că cel mai important în lumea asta este să fii tu însuţi fericit şi mulţumit cu ceea ce eşti şi ce faci. Se spune că iubirea înseamnă sacrificii pentru persoana iubită - asta e o mare prostie, dacă mă întrebi pe mine. Pe scurt, trebuie să fim fericiţi şi să simţim că suntem liberi în fiecare clipă a vieţii noastre. Mi se pare cumva inevitabil să te mini-îndrăgosteşti de mai multe ori în viaţa asta. De aceea, învoiala este asta: hai să fim sinceri şi deschişi. Şi autentici. Cred că putem rezolva orice în felul ăsta.“
„Aş ierta dacă m-ar înşela? Grea întrebare. Într-o relaţie, din punctul meu de vedere, sunt importante încrederea şi comunicarea, acestea ducând la fidelitate. Este ideal să ai puterea de a spune «Stop!» unei relaţii. Dar decizia pe care o iei diferă de la caz la caz. Dacă aş fi într-o relaţie fără prea multe obligaţii familiale, sigur nu aş ierta, pentru că aş trăi cu suspiciunea că partenerul poate să repete greşeala. Dacă însă aş avea copii, aş putea să-i dau o a doua şansă. Preferabil ar fi ca orice decizie să fie totuşi în acord cu principiile fiecăruia, şi nu una auto-impusă, din obligaţie, din sacrificiu.“
"Nu, nu aş ierta! Aş pune punct în prima secundă şi nu aş acorda a doua şansă, indiferent de câtă dragoste i-aş purta. E ca şi cum partenerul ar călca în picioare o ramă nu doar cu toate amintirile pe care le avem împreună, ci şi cu cele care ar urma.“
„Dacă s-ar întâmpla, poate că mi-aş dori să-l pot ierta, avand în vedere că suntem o familie acum. Copilul ar avea mai puţin de suferit, dar eu nu cred că aş putea trece aşa uşor peste asta. Şi dacă l-aş ierta, mai devreme sau mai târziu relaţia tot s-ar strica, pentru ar apărea mereu reproşurile.“
Maria Dumbravă, 29 de ani, Bucureşti:
„O persoană care înşală este o persoană care nu are respect pentru partener. O relaţie trebuie să se bazeze pe iubire, respect şi încredere. Dacă una dintre acestea lipseşte, atunci nu poate fi vorba de o relaţie sinceră. Minciuna nu are ce să caute într-o relaţie bazată pe iubire.“
„Problema asta cu înşelatul e o chestie atât de alambicată, încât poţi risca să te alegi cu o mulţime de răspunsuri contradictorii din partea unei singure persoane. Eu, unul, găsesc că fenomenul ăsta, al înşelatului, e un real semn de autopăcălire abjectă. M-aş înşela în primul rând pe mine, pentru că am investit în actuala relaţie mult prea mult suflet şi timp şi viaţă frumoasă şi sentimente pe care, cu siguranţă le-aş pierde. Şi văd la partenera mea oglinda a ceea ce simt. Dacă vreodată s-ar rupe ceva din această relaţie şi s-ar întâmpla fenomenul, ştiu sigur că aş afla chiar de la ea din secunda următoare. Şi da, aş ierta acest comportament. Ar însemna fie că eu nu am corespuns din anumite puncte de vedere (greşeli, egoism, violenţă, nepăsare, etc), fie că ea a găsit o sursă de fericire (siguranţă, încredere, linişte) mai bogată decât ceea ce îi ofer eu. Şi de ce aş pedepsi exact persoana despre care zic că o iubesc, pentru că a ales să fie mai bine decât este în prezent?“
„Dacă m-ar înşela, să rămână cu amanta, zic. Chiar dacă avem un copil împreună. Indiferent de situaţie, respectul se câştigă, iar când el se încalcă, atunci nu se mai cheamă căsătorie. Îmi iubesc soţul enorm, dar până la punctul la care familia devine bătaie de joc. Nu mă mai vrea, să-mi spună: divorţăm şi fiecare merge pe drumul său. Pe ascunselea, minciuna are picioare scurte...“
„Nu ştiu de ce, dar am fost tentat să răspund «Depinde». M-am gândit că aş putea să fiu nevoit să trec peste un moment ca acesta atunci când aş avea deja o familie cu 1-2 copii, iar trădarea din partea ei să fie doar o scăpare. Dar nu, nu aş ierta. Şi n-o spun pentru că mai durează până o să devin soţ şi tată. Am o relaţie de aproape 7 ani şi urmează să ne căsătorim. O relaţie de cuplu, cel puţin una de lungă durată, ar trebui să aibă principii la fel de serioase ca una în care cei doi sunt căsătoriţi şi au copii. Dacă nu există respect şi încredere încă din faza asta, atunci nu poţi construi ceva sănătos pentru etapa în care amândoi o să purtăm acelaşi nume.“
