Uriaşul alb se plimbă nestingherit pe străzile oraşului în fiecare dimineaţă şi are mereu aceeaşi rută, fără niciun stăpân. Pentru ca străinii să nu se sperie, ea poartă şi o pancartă pe care scrie: “Mă numesc Jenny. Nu am fugit. Doar mă plimb. Multumesc”.

Jenny se plimbă singură pe străzile oraşului de mai bine de 14 ani, după ce stăpânul ei în vârstă de 79 de ani nu o mai poate însoţi. În fiecare dimineaţă, bătrânul îi deschide poarta, iar ea pleacă pe acelaşi drum.

Nu a fost dintodeauna singură. În trecut, Jenny făcea parte dintr-o gaşcă. “Am mai avut încă un cal, Charlie, şi un ciobănesc alb. Plecam întotdeauna împreună. S-a întâmplat asta cam 15 ani”, povesteşte Weischedel, care era însoţit atunci şi de soţia lui, Amma.

Acum, grupul s-a restrâns şi doar ciobănescul îl mai însoţeşte din când în cand pe uriaşul alb.

Jenny funcţionează ca un ceas elveţian. După cele 8 ture de oraş, se întoarce mereu acasă la aceeaşi oră: “Cred că are un ceas în stomac. Ştie că acasă găseşte mâncare”.

Locuitorii nu se tem de prezenţa ei pe străzile oraşului. Ştiu că nu e periculoasă şi se bucură de ea. Şi-a făcut prieteni peste tot, chiar şi în gară. Potrivit poliţiştilor, nu a existat niciun incident în cei 14 ani de când se plimbă singură.

Sursă: boredpanda.com