Pentru Stefani a fost unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa ei şi este norocoasă că a găsit din nou dragostea alături de Shelton. Pe de altă parte, este conştientă de faptul că nu poate să ştie ce le rezervă viitorul şi ce se poate întâmpla. De altfel, oricât de mult şi-au dorit o lună de miere adevărată, plină de răsfăţ, nu s-a putut materializa.

Stefani şi Shelton şi-au improvizat luna de miere şi au încercat să nu lase vieţile lor profesionale agitate să le împiedice fericirea căsătoriei. În luna august, cântăreaţa a postat pe Instagram câteva imagini cu ea însoţite de un mesaj prin care spunea că se află într-un turneu în care a mers alături de soţul ei, ca într-o călătorie de miere, în Ohio. A adăugat o serie de videoclipuri din culise, lista de melodii din recital şi un clip cu ea în care cântă live. Totuşi, de ce nu au mers într-o lună de miere?
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Gwen Stefani (@gwenstefani)

 

O perioadă aglomerată

Potrivit publicaţiei „People”, Gwen Stefani şi Blake Shelton n-au avut încă timp să meargă într-o lună de miere reală, din cauza programelor lor foarte încărcate. Stefani lucrează la noul ei album, în timp ce Shelton este ocupat cu filmarea sezonului 21 din „The Voice”. Sursa a explicat: „Amândoi sunt foarte, foarte ocupaţi anul acesta cu munca”. Un alt apropiat al celor doi a făcut aceleaşi comentarii: „Amândoi au multe angajamente de muncă, aşa că este o perioadă aglomerată. Nu s-au schimbat mai mult decât să se numească soţ şi soţie”.

Citeşte şi: Gwen Stefani şochează cu un nou look. Ce alte vedete şi-au schimbat drastic culoarea părului?

Shelton şi Gwen intenţionează să meargă într-o lună de miere oficială atunci când va veni momentul. La câteva săptămâni de la nuntă, el a explicat: „Probabil că vom merge într-o lună de miere. Am petrecut ceva timp singuri după nuntă, dar a fost doar un moment de calm în care n-am făcut nimic altceva decât să stăm împreună". A mai menţionat că soţia sa a găsit o nouă pasiune, cea pentru grădinărit. Cum el va fi mai liber după data de 2 octombrie, cuplul va avea 3 săptămâni la dispoziţie să planifice o escapadă romantică până pe 22 octombrie când Gwen Stefani îşi va începe concertele „Just A Girl” din Las Vegas, de la Teatrul Zappos.

Ce cadouri scumpe i-a oferit Shelton de-a lungul relaţiei lor şi cât l-a costat inelul de logodnă?