De ce nu mai au chef femeile să facă dragoste

1 83458 original jpg jpeg

La începutul relaţiei toate lucurile sunt perfecte, inclusiv în dormitor. Există iubire, pasiune şi dorinţă, însă până în momentul în care intervine fraza "Nici în seara asta nu am chef". 

Care este explicaţia femeilor? Timpul. Cel puţin aşa arată un nou studiu, potrivit căruia femeile se plicitisesc de acelaşi partener după aproximativ 12 luni.

Un studiu realizat pe 4.839 de bărbaţi şi 6.669 de femei, cu vârste cuprinse între 16 şi 74 de ani, a dezvăluit că dorinţa dispare odată cu înaintarea în vârstă, însă femeile se plictisesc mai repede decât bărbaţii. Mai exact, după 12 luni. 

Studiul a mai arătat că femeile care au copii mai mici de 5 ani sau care tocmai au născut îşi pierd interesul la acest capitol. "De vină ar putea fi obosieala cauzată de acest rol. Stresul zilnic are un impact mai mare asupra vieţii intime a femeilor". 

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Southampton, alţi factori care duc la lipsa unei vieţi sexuale active sunt lipsa apropierii dintre parteneri, problemele de comunicare sau sănătatea precară. 

Sursă: The Independent



Recente

sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg