De ce nu vrea Adele să facă muzică pentru „Generaţia Tik Tok‟: „Prefer să mă ocup de oamenii care sunt la nivelul meu‟

1 adele jpg jpeg

Adele a revenit în atenţia publicului larg după lansarea piesei „Easy On Me‟ şi deşi are mare succes în mediul online, ea a declarat că nu este interesată să facă muzică pentru „Generaţia Tik Tok‟.

Cântăreaţa Adele s-a menţinut mereu în topurile internaţionale de muzică. Ambiţioasă şi cu o voce unică, ea este un model pentru noua generaţie de cântăreţi şi pentru fanii, care îi fredonează melodiile, de la radio şi din mediul online.

Citeşte şi: Ce nu ştiai despre Adele, de la formaţia preferată din copilărie până la cum îşi alege numele albumelor muzicale 

Pe data de 30 noiembrie, Adele a lansat albumul „30‟, primul album al artistei în decurs de şase ani, iar imediat de la lansare, albumul a înregistrat vânzări record şi s-a menţinut pe primul loc în topurile din Marea Britanie. De asemenea, în Statele Unite ale Americii, materialul discografic a fost cumpărat de aproape 1 milion de fani. Într-un interviu pentru Apple Music, Adele a vorbit despre acest album şi despre publicul ei.

Îndrăgita cântăreaţă, în vârstă de 33 de ani, spune că face muzică pentru o generaţie mai în vârstă şi nu pentru tinerii care petrec timpul de Tik Tok: „Este pentru bătrânii de 30 şi 40 de ani care se preocupă de ei înşişi şi care fac terapie. Cam în direcţia aceasta merg lucrurile‟, a explicat ea.

De fapt, Adele speră ca tinerii să nu îi asculte muzica, pentru că s-ar putea să nu reuşească să înţeleagă emoţiile pe care piesele ei le transmit: „Nu vreau să asculte acest disc, copiii de 12 ani. Este puţin prea mult. Trebuie să ne asigurăm că aceşti puşti ştiu cine sunt cu adevărat. Cu siguranţă ei au crescut ascultând muzica mea‟, a spus cântăreaţa.

Citeşte şi: Adele, mesaj emoţionant pe o reţea de socializare. Cântăreaţa este devastată: „Continuaţi să ascultaţi!”

Dacă Adele nu este interesată să facă muzică pentru generaţia Tik Tok, în schimb, ea îşi doreşte să creeze muzică pentru oamenii care se pot identifica cu luptele ei interioare: „Dacă toată lumea face muzică pentru Tik Tok, cine face muzică pentru generaţia mea? Cine face muzică pentru colegii mei? Voi face eu această treabă, cu plăcere. Prefer să mă ocup de oamenii care sunt la nivelul meu în ceea ce priveşte timpul petrecut pe Pământ şi toate lucrurile prin care am trecut‟, a completat Adele.

În acest moment, pe lângă muzică, Adele petrece mult timp cu fiul ei, după despărţirea de soţul său. De asemenea, face terapie şi se antrenează în sala de sport: „Fac multă meditaţie, multă terapie. Sala de fitness este un instrument vital pentru ameliorarea stresului. Atunci când mă antrenez, scap de orice stare de anxietate‟, a spus ea. 

Sursă foto: Pinterest



Recente

insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg