De ce poartă Kamala Harris colier de perle la evenimentele importante: „Simbolizează puterea şi feminitatea”

2 shutterstock 1895831947 jpg jpeg

Kamala Harris a devenit prima femeie vicepreşedinte din Statele Unite ale Americii, după ce şi-a depus jurământul miercuri, 20 ianuarie. La ceremonie, a purtat un costum de culoare albastru închis, alcătuit din rochie şi un pardesiu, semnat de designer-ul Christopher John Rogers.

Cel mai important, şi-a accesorizat ţinuta cu un colier de perle, marca Wilfredo Rosado. De fapt, perlele par să-i fie de bun augur, mai ales că le poartă de fiecare dată când este vorba despre un eveniment important: atunci când a absolvit Universitatea Howard (1986), când a făcut parte din Congres (senatoare în statul California, 2017-2021), în timpul dezbaterii cu adversarul său pentru cea de-a 49-a funcţie de vicepreşedinte al Americii, când a făcut vaccinul anti-Covid-19 şi, nu în ultimul rând, la depunerea jurământului de miercuri, 20 ianuarie. 

Colierul pe care l-a purtat prima femeie vicepreşedinte de origine afro-americană a avut 12 perle, separate între ele cu 11 diamante. Potrivit bijutierului, lanţul de aur simbolizează puterea, perla înseamnă feminitate şi rezistenţă, iar diamantele au farmecul lor aparte. 

„Colierul reprezintă mai mult decât o bijuterie. Este vorba despre un moment istoric, despre mândria de a fi numită prima femeie vicepreşedinte a Americii şi despre un nou început”, a declarat el pentru Harper’s Bazaar. 

Femei care au purtat perle în semn de solidaritate 

Pe Facebook, a fost creat grupul “Wear Pearls on Jan 20 2021”, la care au luat parte peste 430.000 de femei. Grupul de pe reţeaua socială a fost iniţiat încă din luna decembrie a anului trecut de către Hope Aloaye, o femeie în vârstă de 46 de ani. Chiar dacă majoritatea membrelor sunt de culoare, li s-au alăturat şi alte femei ce provin din alte culturi. Toate membrele grupului au purtat coliere cu perle în semn de solidaritate. 

Alte persoane au găsit o oportunitate de a-şi căuta perle pierdute de mult, transmise din generaţie în generaţie. Jacqueline Richardson, în vârstă de 70 de ani, care este acum pensionară, şi-a căutat colierul pe care l-a primit după ce a absolvit liceul. Spera să îl găsească la timp. Până la evenimentul important şi anume ceremonia de învestire, femeia s-a mulţumit să admire alte membre ale grupului cu perle la gât. 

„Mă trezesc la 05:00 dimineaţa şi verific grupul imediat ce mă trezesc. Îmi place să citesc poveştile femeilor care poartă perlele primite de la rudele lor acum mult timp”, a explicat Jacqueline pentru Nytimes.com. 

Când Makai Powell-Demeuth, în vârstă de 51 de ani, s-a alăturat grupului, a fost supărată că nu are perle pentru a-şi putea face o fotografie. 

„Nu prea port acel gen de bijuterii, dar am vrut să am şi eu perle pentru că îmi place modul în care aceste femei se susţin reciproc”, a spus ea.

Când doamna Powell-Demeuth, care este şomeră şi locuieşte în Santa Cruz, California, a povestit cum a făcut rost de perle, pe Facebook, a primit atât de multe aprecieri încât a trebuit să oprească notificările.

FOTO Shutterstock.com / Arhivă personală Facebook / Captură CNBC Television



Recente

Elizabeth Hurley  jpg
obiceiuri demodate jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Eva Mendes, Ryan Gosling  jpg
cuplu  foto   Shutterstock jpg
Singurul om inmormantat pe Luna  Sursa foto shutterstock 1454730908 jpg
Emmanuel Macron, Brigitte Macron  foto Shutterstock jpg
Matthew Perry, în comă două săptămâni colaj  Sursa   Shutterstock jpg
Robert Downey Jr, Susan Downey  jpeg
Camilla Parker jpeg
Click! Pentru Femei jpeg
Olivia Munn, Christie Brinkley  foto   Shutterstock jpg
Chuck Norris  foto   Shutterstock, Imdb jpg
Familia Regala, obiceiuri alimentare jpg
Sharon Stone și Billy Baldwin  foto   Shutterstock, Sliver (1993) jpg
haine jpg
Angelina Jolie jpg
Lily Allen  foto   Shutterstock jpg
probleme in cuplu jpg
menstruatie  jpg