De ce să ţii cont atunci când accepţi o ofertă de job

1 job 1 jpg jpeg

Atunci când eşti pusă în faţa unor decizii importante, cum ar fi alegerea unui job, nu te grăbi să semnezi contractul. Dacă îţi cauţi un loc de muncă, fie nu ai unul şi ai nevoie de bani şi de o nouă provocare, fie vrei să demisionezi dintr-un loc în care nu eşti potrivită sau nu te mai simţi bine.

În aceste condiţii, există riscul să iei o hotărâre pripită, pe care să o regreţi mai târziu. De preferat ar fi să iei în considerare câţiva factori esenţiali şi să îţi faci o analiză SWOT, notând pe o foaie avantajele şi dezavantajele noii oferte. Un studiu realizat recent de agenţia de recrutare ABC Human Capital arată că majoritatea candidaţilor se simt atraşi de oferta salarială, locaţia (aproape de casă), programul flexibil (eventual, posibilitate de lucru de acasă), echipa şi mediul de lucru care caracterizează postul vizat. Cercetarea s-a desfăşurat strict pentru domeniul IT, dar rezultatele pot fi extinse şi în alte sectoare de lucru.

Oferta salarială

3 salariu jpg jpeg

Nivelul salarial ar trebui să se potrivească aşteptărilor şi nevoilor tale. Dacă ai de plătit rate sau o chirie, dacă ai pasiuni şi ai ales un mod de viaţă sănătos, atunci, oricât ai fi de boemă şi lipsită de pragmatism, banii sunt importanţi. Un salariu prea mic ar putea să te pună în imposibilitatea de a face faţă cheltuielilor. Astfel, ai putea fi nevoită să renunţi, rând pe rând, la şedinţele de spinning, la cursurile de design vestimentar, la răsfăţul masajului şi multe alte activităţi care îţi fac plăcere.

Pe termen lung, aceste schimbări te-ar putea frustra şi pune în situaţia de a-ţi lua un alt job part-time şi de a munci într-un ritm care te-ar epuiza în câteva luni sau, după caz, ani. Aşadar, cere ceea ce tu crezi că meriţi, un salariu decent, pe măsura pregătirii şi experienţei tale. De asemenea, nu te sfii să aduci vorba despre beneficiile extrasalariale atunci când eşti în faţa HR-ului sau a angajatorului. Nu reprezintă o pretenţie exagerată să beneficiezi de o asigurare medicală privată, de un abonament la sală, de bonuri de masă şi, cu ocazia principalelor sărbători din an, de vouchere cadou.

Proximitatea

Într-un oraş ca Bucureştiul, Clujul sau Iaşiul, a avea un loc de muncă în proximitatea locuinţei este, realmente, un vis. Atunci când stai cu chirie, ai de partea ta avantajul mobilităţii, însă când deja ai o reşedinţă, situaţia e mai complicată.

În orice caz, dacă ai posibilitatea să alegi un job aproape de casă, eşti o norocoasă. Nu vei mai pierde timp în trafic, nu vei mai sta în picioare în autobuz sau în metrou, nu vei mai întârzia la muncă din cauza unor variabile care, de multe ori, nu ţin de tine. Oricum, nu poţi lua o hotărâre doar pentru acest avantaj, cântăreşte totul şi încearcă să faci o analiză generală.

Programul flexibil

Flexibilitatea programului ar putea reduce nivelul de stres şi ţi-ar putea îmbunătăţi semnificativ productivitatea şi creativitatea, mai ales dacă ai o profesie în care cea din urmă este o condiţie. Nu în ultimul rând, îţi oferă posibilitatea de a-ţi gestiona timpul, astfel încât să ajungi şi la Administraţia Financiară, şi la medicul specialist pentru a-ţi prescrie un tratament adecvat pentru viroza neglijată mai mult timp, şi la lansarea de carte a scriitorului tău preferat.

Dacă există şi varianta de a munci de acasă măcar o zi pe săptămână, atunci s-ar putea să fi găsit jobul perfect în percepţia celor mai mulţi dintre angajaţi. Nu îţi propune însă să fii singurul angajat care ajunge la birou la 11:00, când toţi ceilalţi colegi îşi încep activitatea mai devreme, deoarece există riscul să preiei tu sarcinile nerezolvate ale celor care încep şi termină programul mai devreme. În orice caz, dacă înveţi cum să te organizezi, nu ar trebui să existe nicio problemă.

Echipa şi mediul de lucru

2 echipa 1 jpg jpeg

Nu trebuie să fii pricepută la calcule şi aritmetică pentru a conştientiza că petreci mai mult timp la muncă, alături de colegi, decât acasă, lângă cei dragi. Concluzia e că echipa şi mediul de lucru contează enorm atunci când eşti pe cale de a avea un nou loc de muncă. E drept, nu ai cum să-ţi dai seama dinainte cum este colectivul, poţi doar căuta referinţe de la cunoştinţe sau pe internet.

E drept, s-ar putea să fii ghidată greşit; de aceea, cel mai bine ar fi ca, înainte să fii angajată oficial, să faci cunoştinţă cu echipa, să petreci câteva ore în mijlocul ei. În acest fel, îţi vei da seama de dinamica grupului, de comportamentul celor din jur, iar vibe-ul transmis iniţial, prima impresie nu dă greş niciodată.

Factorii enumeraţi sunt, fără doar şi poate, criterii esenţiale în alegerea drumului profesional, dar nu singurele. Important e ca tu să crezi în tine şi în potenţialul tău şi să ştii că nu există loc de muncă ideal. Minusurile pe care le vei semnala trebuie, dacă nu convertite în plusuri, măcar ameliorate.

Sursă foto: unsplash.com