De ce şi-a petrecut Sebastian Bach o lună după gratii şi ce condiţii a avut în închisoare

compozitor jpeg

Johann Sebastian Bach este, fără doar şi poate, unul dintre cei mai mari muzicieni din istorie. Născut într-o familie în care au existat mai mulţi muzicieni de succes, compoziţiile sale au inspirat generaţii întregi de alţi compozitori de muzică clasică.

În ciuda imaginii sobre care s-a creat în jurul său, Bach a trecut şi prin momente mai puţin flatante în viaţa sa. De pildă, a ajuns să-şi petreacă o lună întreagă după gratii. Ce infracţiune comisese? Sau a fost mai mult vorba despre răzbunarea unui om influent, care şi-a dorit cu tot dinadinsul să-l facă să plătească? Conform celor scrise de Classical-Music.com, faimosul compozitor nu era un infractor adevărat, el ajungând să-şi piardă libertatea pentru că-l enervase pe cel care avea puterea de a-l arunca după gratii. Şi, oricum, odată ajuns în închisoare, Bach n-a suferit nespus din această cauză, condiţiile în care a trăit acele zile fiind destul de bune. După cum ne informează Mental Floss, la începutul anilor 1710, Bach era compozitorul de la Curtea Regală, angajat de Ducele de Sachsen-Weimar. După cinci ani petrecuţi la curte, Sebastian ajunsese să facă munca unui director muzical, însă tot creditul îl lua un om în vârstă incapabil să mai muncească. Bach a sperat să fie numit Director muzical în momentul în care bătrânul a murit, însă - o nouă dezamăgire! - a fost numit fiul acestuia şi nu compozitorul.

Furios, muzicianul şi-a dat demisia şi a cerut să fie angajat de altă Curte Regală, lucru care s-a şi întâmplat. Classical-Music.com susţine că Ducele de Sachsen-Weimar n-a suportat asemenea îndrăzneală şi nesupunere, motiv pentru care a ordonat ca talentatul compozitor să fie aruncat după gratii pentru a plăti pentru sfidarea sa. Motivul oficial al încarcerării muzicianului a fost „încăpăţânarea de-a forţa lucrurile privind concedierea sa”.  

Bach n-a suferit enorm la închisoare deoarece beneficia de toate condiţiile decente de viaţă. În plus, avea acees la toate cele necesare pentru a putea compune o nouă muzică. După ce a fost eliberat, Sebastian a avut libertatea de-a se angaja unde voia, fostul lui angajator permiţându-i acest lucru.

Foto - Shutterstock



Recente

pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg