Deltele lumii, încântare pentru ochi şi suflet

1 75253 original jpg jpeg

 Prin peisajul lor unic şi prin diversitatea faunei şi florei, deltele sunt considerate printre cele mai frumoase locuri de pe Pământ. Braţele lor se varsă în mări şi oceane – sau irigă suprafeţe întinse de teren. 

Delta Gangelui

Se răsfiră ca un evantai şi se varsă în Oceanul Indian. Este cea mai mare din lume şi e de două ori mai întinsă ca delta fluviului american Mississippi. E alimentată de peste 240 de râuri şi e formată prin confluenţa fluviilor Gange şi Brahmaputra. Etalează cea mai mare pădure de mangrove din lume, alcătuită din arbori şi arbuşti tropicali, şi găzduieşte cea mai mare populaţie de tigri bengalezi.

Delta Dunării este un loc aparte în Europa. E cea mai compactă zonă cu stufăriş din lume şi găzduieşte cea mai mare parte a populaţiei europene de pelican comun şi pelican creţ. Considerată un paradis al păsărilor, face parte din patrimoniul mondial al UNESCO.

Râul Okavango, din Botswana

Formează a doua deltă interioară de pe mapamond, ca mărime. Râul nu se varsă însă în mare, ci în deşertul Kalahari, irigând 15.000 de kilometri pătraţi din acesta. Mai multe milioane de insuliţe alcătuite din plante acvatice, pe care s-au acumulat aluviuni, găzduiesc specii variate de păsări. Elefanţii, crocodilii, hipopotamii, leii, gheparzii, rinocerii animă peisajul. Populaţia locală se împarte în cinci grupuri etnice.

Delta Mekongului din Vietnam

Delta franceză a Ronului

Îşi întinde braţele spre Marea Mediterană. Face parte din Parcul Naţional Camargue, cea mai mare rezervaţie naturală din Europa de vest. Este renumită pentru păsările flamingo roz, ţestoasele de apă dulce şi pentru crinul maritim, care înfloreşte pe dunele nisipoase.



Recente

Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg
Gogosele cu frisca  Sursa foto shutterstock 1889970016 jpg
Paste Fettucine Alfredo  Sursa foto shutterstock 2202348275 jpg
Sensibiltate dentara  Scapa de dureri  Sursa foto shutterstock 1051409183 jpg
silueta jpg
masina de spalat vase jpg
femeie care folose;te telefonul mobil  foto   Shutterstock jpg