În secolul al XIX-lea, nu existau reguli în privinţa adopţiei. Copiii care îşi pierdeau părinţii erau crescuţi de familie sau vecini. Cu toate acestea, oraşele în plină expansiune erau copleşite la fel ca binefăcătorii care aveau posibilitatea de a creşte copiii singuri. Cei mici ajungeau adesea pe străzi din cauza sărăciei. Pentru a se proteja, copiii se strângeau în grupuri sau bande de stradă, inventând modalităţi de a-şi câştiga existenţa. Vindeau diverse lucruri, ziare sau chibrituri. Începând din anul 1853, copiilor americani orfani din zonele suprapopulate li s-a dat o nouă şansă prin crearea unor trenuri care i-au dus în regiuni în care unii părinţi ar fi dat orice să poată avea măcar un copil.

Societatea de ajutor pentru copii

Lui Charles Brace i se datorează înfiinţarea Societăţii de ajutor pentru copii care avea intenţia să-i ajute pe copii să ducă vieţi mai bune. Prima sa idee a fost aceea de a construi case supraetajate unde copiii singuri puteau avea acces la educaţie. Chiria era redusă de micile venituri obţinute de copiii care vindeau ziare.

La un moment dat, n-au mai fost suficiente nici căsuţele supraetajate care s-au dovedit a fi neîncăpătoare. După războiul civil, familiile strămutate au lăsat în urmă mai mulţi copii fără adăpost. Atunci, Brace şi-a dovedit creativitatea şi a pus la punct migraţia în masă a copiilor orfani.

O nouă şansă pentru orfani

Fiecare copil a primit din partea societăţii create de Brace haine noi şi o biblie. Apoi, toţi copiii care puteau fi adoptaţi cu uşurinţă au fost urcaţi în trenuri care i-au dus în regiuni de provincie, în care trăiau fermieri. Fermierii aveau suficientă hrană pentru a creşte cu uşurinţă un copil în plus.

Nu au avut loc adoptări legale, dar părinţii au fost nevoiţi să promită că îi vor creşte ca şi cum ar fi ai lor. Mulţi dintre copii erau deja obişnuiţi să fie responsabili şi vedeau acest lucru mai mult ca o oportunitate de muncă decât ca o adopţie. Multora li s-au promis un salariu, acces la educaţie şi bonusuri după împlinirea vârstei de 21 de ani.

Unii orfani au fost exploataţi de fermieri

Unor familii fără copii li s-a oferit atunci ocazia rară de a adopta. Uneori, adopţiile erau planificate, iar cuplurile care doreau să adopte puteau spune cum doreau să fie copilul. Ei făveau un fel de comandă în care menţionau vârsta, sexul, tenul, părul şi culoarea ochilor copilului pe care-l doreau. În unele cazuri, copiii erau prezentaţi potenţialilor părinţi pe o scenă unde interpretau cântece şi ţineau scurte discursuri. Unele adopţii le-au fost benefice copiilor. Alţii au fost exploataţi în doverse ferme, pe un salariu mic sau fără plată.

Trenurile orfanilor au funcţionat până în anul 1929, după ce au dus în vest circa 250 000 de copii orfani. În prezent, în state ca Oklahoma sau Kansas unii dintre orfanii de demult încearcă să-şi regăsească familia pierdută.

FOTO: Shutterstock