Dezvoltă-i pasiunea pentru citit!

1 46512 original jpg jpeg

Atunci când sunt mici, copiii pot deprinde mult mai repede obiceiurile bune. Profită şi deschide-le apetitul pentru lectură, în loc să-i laşi ore în şir în faţa calculatorului sau al televizorului! Cărţi din primii ani

Nu ezita să-i cumperi copilului tău cărţi încă din primii ani. Sunt o mulţime de astfel de apariţii gândite ca jocuri. Sigur,există riscul de a le strica,dar pe termen lung obişnuinţa de a avea cărţi în jurul său îi va fi benefică. Apoi,când mai creşte,mergeţi împreună în librării,unde poate alege singur cărţile preferate. Unele,pe lângă poveştile însoţite de imagini,au inserate şi jocuri de puzzle. Este o metodă excelentă de a-i apropia de carte ca obiect util,şi apoi de poveştile pe care le află prin intermediul tău.Citiţi în fiecare seară!

Lectura ar trebui să facă parte din rutina voastră zilnică. Este important să-ţi găseşti puţin timp,mai ales seara,pentru a vă cuibări în pătuţul lui şi a deschide o carte. Când îi citeşti,foloseşte diferite voci pentru a da viaţă personajelor. Aşa îl ajuţi pe micuţ să-şi imagineze povestea. Şi imaginile din carte au acelaşi scop. A doua zi,în drum spre grădiniţă,îi poţi cere să-ţi spună ce a reţinut din povestea citită şi ce personaj i-a plăcut mai mult. Îl ajuţi astfel să desprindă învăţături din poveşti.

Pont

Copiii au nevoie nu numai de istorisiri cu final fericit,ci şi de cărţi realiste care contribuie la educaţia lor prin mesajul transmis. Scriitorul britanic de cărţi pentru copii Michael Morpurgo a declarat recent pentru „The Telegraph” că micuţii sunt marcaţi mai ales de cărţile care nu cosmetizează realitatea şi au nevoie ca seara unul dintre părinţii lor să-şi găsească măcar 10 minute să le citească.

Lectura ca joc

Dacă ai doi copii,este ideal să creezi jocuri care implică lectura. Lasă-i să-şi aleagă fiecare cartea favorită şi propune-le un concurs:cine termină cartea mai repede câştigă. Premiul poate fi prăjitura preferată sau un joc. La sfârşitul unei săptămâni,cere-le să-şi povestească unul altuia ce au citit şi ce le-a plăcut mai mult. Aşa,la final,este posibil să ajungă să facă schimb de cărţi.

Cartea să nu fie pedeapsă

Orice ai face,evită să-l constrângi să citească,iar dacă face vreo năzbâtie,nu-l pedepsi trimiţându-l în camera lui să citească. Este cea mai sigură cale de a-l face să urască cititul.

Încurajează-l să citească!

Îi plac mult revistele cu benzi desenate? E foarte bine că citeşte! Laudă-l pentru asta şi îndrumă-l să încerce şi altceva. Poţi chiar să-i faci cadou o carte. Alege una care are legătură cu una dintre pasiunile lui. Sigur va fi plăcut surprins şi,dacă îi va face plăcere,va continua să caute lecturi asemănătoare.

Copiii învaţă prin imitare,aşa că o variantă bună de a-i deprinde cu bunul obicei al lecturii este să vă vadă citind şi pe voi,părinţii. Lectura ziarelor,a revistelor sau a cărţilor ar trebui să facă parte din rutina oricărei familii. Acesta este şi modul prin care lectura nu va fi o corvoadă pentru copii,ci o activitate plăcută,din care au de învăţat.