Cum a ajuns fotbalul feminin atât de popular

1 imagine jpg jpeg

Fotbalul feminin câştigă tot mai multă popularitate şi în lume apar numeroase echipe noi şi competiţii. În paralel cu Champions League-ul bărbaţilor, UEFA găzduieşte o competiţie similară şi pentru fete.

De fapt, istoria fotbalului feminin este una bogată şi porneşte în urma cu mult timp. Există dovezi care arată că primul meci de fotbal feminin apare în arhivele Federaţiei de Fotbal din Scoţia în 1892, la Glasgow. Totuşi, fetele au jucat fotbal şi înainte, dar nu într-un cadru organizat. La începutul anului 1920 interesul devenise atât de mare încât la un meci disputat în Anglia au luat parte peste 50 de mii de spectatori.

Ulterior, în 1921, Federaţia de Fotbal din Anglia le-a interzis femeilor să joace fotbal într-un cadru organizat, iar această decizie a rămas în picioare până în 1971.

În 1991 a avut loc prima ediţie a Cupei Mondiale de fotbal feminin, în China, iar de atunci interesul a crescut şi a ajuns la un nivel ridicat în zilele noastre. Fotbalistele au contracte profesioniste, meciurile sunt televizate, iar multe evenimente sunt incluse la pariuri. Spre exemplu, în secţiunea NetBet cote pariuri sunt disponibile adesea meciuri atât din competiţiile cele mai importante de fotbal feminin, dar şi meciuri amicale, cu multiple opţiuni de a miza.

Italia a avut şi ea un rol în popularizarea fotbalului feminin

În anii 1970, Italia a fost prima ţară care le-a făcut contracte profesioniste jucătoarelor, dar acestea erau part-time. De asemenea, Italia a fost şi prima ţară care a permis transferul unor jucătoare din străinătate.

În SUA, naţionala de fotbal feminin a fost înfiinţată în anul 1985, iar după succesul Cupei Mondiale din 1999 a luat naştere şi liga naţională. Şi în prezent, SUA au una dintre cele mai bune echipe de fotbal feminin din lume.

Fotbalul feminin este la mare căutare şi în Asia. De altfel, Japonia a fost prima echipă care a avut un campionat semi-profesionist de fotbal, în anul 1989.

Fotbalul feminin în România a luat naştere în 1990

1990 a fost un an important pentru istoria fotbalului feminin din România. Atunci a luat naştere echipa naţională, dar şi liga naţională. Prima acţiune a echipei naţionale a fost una inedită. Întrucât această disciplină era abia la început a fost nevoie să fie făcută o selecţie la care au luat parte 188 de sportive. Acţiunea a fost un succes, deoarece lotul format de antrenorii Virgil Popescu şi Ion Bedreagă a învins Italia chiar în deplasare, pe 4 iunie 1990.

În 1990, liga naţională din România a fost înfiinţată cu 12 echipe. În prezent sunt 10 echipe, iar cea mai bună este Olimpia Cluj, campioana ultimelor ediţii. De altfel, Olimpia Cluj conduce fără probleme şi în clasamentul actualei ediţii din prima ligă şi se pregăteşte de un nou titlu.

Cine e cea mai bună fotbalistă din lume?

Anul trecut, FIFA a desemnat-o pe Lucy Bronze cea mai bună fotbalistă din lume. Aceasta evoluează ca fundaş central şi este legitimată la Manchester City. În carieră a mai evoluat pentru echipe precum Sunderland, Everton, Liverpool, Manchester City şi Olympique Lyon. Ea are şi 81 de prezenţe în naţionala Angliei.

Carli Lloyd este jucătoarea cu cel mai mare salariu din întreaga lume, primind peste 500 de mii de dolari pe an la Sky Blue FC, în SUA. De altfel, au fost multe proteste privind diferenţele mari de salarii între fotbalul feminin şi fotbalul masculin, mai ales în SUA.

Printre jucătoarele cele mai bune din lume se mai află Pernille Harder (Chelsea), Vivianne Miedema (Arsenal) şi Wendie Renard (Lyon). Din România, cea mai buna jucătoare este Teodora Meluţă. Fotbalul feminin a devenit astfel un fenomen şi nu mai este doar o activitate practicată pentru sănătate.



Recente