Dieta care îţi prelungeşte viaţa. Este perfectă mai ales după 65 de ani

1 dieta mediteraneana jpg jpeg

O dietă echilibrată aduce beneficii creierului, dar şi sistemului cardiovascular. Un nou studiu a descoperit că aceia care consumă anumite alimente ar putea trăi mai mult.

Recent, un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Barcelona a investigat legătura dintre dieta mediteraneană şi longevitate. Pentru realizarea studiului ale cărui rezultate au fost publicate de curând în jurnalul „BCM Medicine” au fost monitorizate circa 640 de persoane cu vârsta peste 65 de ani. Timp de două decenii, echipa a colectat mostre de sânge şi urină de la participanţi şi le-a urmărit obiceiurile alimentare. Cercetătorii s-au concentrat pe biomarkeri dietetici specifici, inclusiv polifenoli ai resveratrolului, un produs secundar al consumului de struguri, şi carotenoizii din plasmă, seleniu, vitamina B12, acizi graşi şi pe nivelul de acizi graşi mononesaturaţi şi saturaţi. Dieta propusă, care constă în principal în peşte gras, cereale integrale, fructe, legume şi grăsimi sănătoase, ca uleiul de măsline, a fost mult timp asociată cu o serie de beneficii pentru sănătate.

Adoptarea dietei mediteraneene te poate ajuta să trăieşti mai mult

De-a lungul celor 20 de ani de monitorizare, 425 de participanţi au murit, 139 din cauza bolilor de inimă şi 89 din cauze legate de cancer. S-a constatat că participanţii care au ţinut mai mult de dieta mediteraneană aveau şanse să trăiască mai mult. „O aderenţă la dieta mediteraneană evaluată de un grup de biomarkeri dietetici este invers asociată cu mortalitatea pe termen lung la adulţii în vârstă, ceea ce sprijină utilizarea acestor biomarkeri în monitorizarea evaluărilor pentru a studia beneficiile pentru sănătate asociate cu dieta mediteraneană”, a declarat Tomás Meroño, autorul principal al studiului.

Dieta mediteraneană trebuie să facă parte din stilul de viaţă

Potrivit experţilor, există un număr tot mai mare de dovezi potrivit cărora stilul alimentar poate ajuta la creşterea speranţei de viaţă. Cercetătoarea Sue Ryskamp, de la Centrul cardiovascular Mchigan Medicine Frankel, a declarat că modul mediteranean de a mânca nu este o dietă, ci un „stil de viaţă” care ar putea fi relativ flexibil. „Se bazează pe obiceiurile alimentare tradiţionale ale ţărilor care se învecinează cu Marea Mediterană, unde studiile au arătat că aceste populaţii tind să trăiască o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă”, a explicat Ryskamp.

Susţine sănătatea creierului

Pe lângă creşterea longevităţii, cercetările recente au adus mai multe dovezi cu privire la efectele benefice ale adoptării acestei diete, mai ales după 65 de ani. Un studiu al Academiei Americane de Neurologie, publicat în revista „Neurology”, a arătat că o dietă mediteraneană îţi poate îmbunătăţi şi sănătatea cognitivă.

După ce au comparat 343 de persoane cu risc crescut de a dezvolta boala Alzheimer cu 169 de persoane care nu erau predispuse la boală, rezultatele au descoperit că o dietă mediteraneană previne pierderea capacităţii de memorare.

„Studiul nostru sugerează că o dietă bogată în grăsimi nesaturate, peşte, fructe şi legume şi săracă în lactate şi carne roşie poate proteja creierul de acumularea de proteine care poate duce la pierderea memoriei şi la demenţă”, a detaliat autorul studiului, medicul Tommaso Ballarini, de la Centrul German pentru Boli Neurodegenerative.