Dieta cu germeni încolţiţi

1 52029 original jpg jpeg

Ne-am obişnuit să mâncăm legume în varianta lor „adultă”. Dar ştiai că acestea pot fi consumate sub formă de seminţe încolţite?

Mai mult de o treime din alimentele cunoscute se cultivă în acest fel,de exemplu grâu,mei,secară,porumb,ovăz,orez,linte,floarea-soarelui,varză roşie,ridichi,praz,muştar,pătrunjel,migdale,alune de pădure etc. Germenii încolţiţi dau un aspect plăcut mâncării şi au un gust delicios,dar poate cel mai important este că au beneficii neaşteptate pentru sănătate şi te ajută să elimini kilogramele în plus.

De 20 de ori mai multe  vitamine

Conţinutul de vitamine din cerealele germinate creşte uneori chiar de 20 de ori faţă de cel iniţial,în numai două zile după ce a început procesul de germinare. Şi,întrucât sunt fragede,o parte dintre proprietăţile lor nu se pierd decât la maturitate.

Pentru a încolţi,seminţele au nevoie de un mediu umed,de lumină şi de căldură. Pune-le la germinat în pământ sau într-un vas special cu vată umezită. Temperatura optimă la care se dezvoltă este de 20°C,în apropierea unei ferestre.

Cu ce-i combini

Ca să-şi păstreze calităţile,germenii nu trebuie gătiţi. Îi poţi consuma în stare crudă,dimineaţa,pe stomacul gol,în salate de fructe sau de legume. De asemenea,îi poţi adăuga în laptele sau iaurtul de la micul dejun,împreună cu o porţie de cereale integrale.

Germenii sunt mai bogaţi în vitamine şi în minerale decât legumele ajunse la maturitate.

Conţin antioxidanţi

În timpul germinaţiei,seminţele încep să prindă din nou viaţă şi să producă importante cantităţi de elemente nutritive pentru a asigura dezvoltarea unei noi plante. Prin urmare,conţin proteine,fibre,clorofilă,fier,magneziu,calciu,seleniu,zinc,cupru şi acizi graşi esenţiali.

Nu în ultimul rând,seminţele încolţite conţin antioxidanţi „renumiţi”,adică vitaminele A,B,C şi E,care accelerează digestia şi sunt „responsabili” de eliminarea grăsimilor „rele” din organism. Consumaţi aproximativ 100 de grame zilnic,cel puţin o lună,împreună cu o alimentaţie sănătoasă,germenii încolţiţi te scapă de minim două kilograme.

Piure de cartofi cu germeni de praz şi ceapă

simeon stalpnicul png

Ce ai nevoie:  500 g cartofi › 1 pumn de seminţe de praz germinate;1 pumn de seminţe de ceapă germinate;1 cub supă de pui;20 g smântână degresată;20 g unt › sare şi piper după gust

Cum se prepară:1. Curăţă cartofii şi îi tai în bu­căţele. Pune-i la fiert în apă cât să-i cuprindă şi adaugă cubul de supă de pui. Între timp,spală germenii şi lasă-i să se scurgă.

                                 2. După ce cartofii s-au fiert,scurge apa din ei şi zdrobeşte-i,adăugând untul şi smântâna degresată. Pune sare şi piper şi amestecă germenii.

Beneficiile reţetei

Prin asocierea cartofilor,bogaţi în glucide,cu germenii de ceapă şi praz,care conţin fibre şi vitamine,te saturi repede şi „păcăleşti” foamea mult timp.

Substanţele nutritive din germenii încolţiţi sunt disponibile în totalitate şi pot fi mult mai uşor asimilate de organismul uman decât cele din fructe şi legume ajunse la maturitate.



Recente

interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg
5 calitati nelipsite persoanelor inteligente emotional  Sursa foto shutterstock 715595482 jpg