Dieta lui Cori Grămescu şi povestea româncei care a slăbit 50 de kilograme

1 83246 original jpg jpeg

Una dintre cele mai frecvente greşeli pe care le facem în timpul unei cure de slăbire este dorinţa de a scăpa repede de kilogramele pe care le-am acumulat în timp, susţine Cori Grămescu, antrenor de pilates, creator de programe de fitness şi nutriţionist.

"Cumva, mintea noastra creează dorinţa unui "Efect Photoshop" care să anuleze ani de zile de abuzuri alimentare şi sedentarism fără niciun fel de proces solid de schimbare. Şi e acolo o mare capcană, care ne face să căutăm soluţii pe termen scurt pentru probleme sistemice, care durează de ani de zile", a declarat aceasta. 

Cu o dietă echilibrată, sport şi răbdare, oricine poate scăpa de kilogramele în plus. Cel mai spectaculos exemplu este cel al Mariei, care a reuşit să slăbească 50 de kilograme cu ajutorul său.   Nutriţionistul a descris, pe scurt, programul clientei sale: 

"Dieta urmată a fost una sezonieră, simplă, bazată pe alimentele disponibile la piaţă. A mâncat mereu multe legume, carne de pasăre, vită sau porc, rar peşte, fructe de sezon, lactate naturale, fără prea multă grăsime, nuci şi seminţe şi cantităţi moderate de orez, pâine sau cartofi", a dezvăluit Cori Grămescu. 

Referitor la antrenamente, Maria "a început cu cele mai uşoare tipuri de clase, cele pentru începătoare. Apoi, pe măsură ce timpul a trecut, Maria a început să vină la sală la ore din ce în ce mai solicitante. A combinat mereu exerciţii de rezistenţă, cu greutăţi şi pe cele cardio. În paralel, a mers întotdeauna foarte mult pe jos, în jur de 15000 de paşi zilnic". 

Cu acest program, Maria a reuşit să slăbească 50 de kilograme, iar de 5 ani de menţine la aceeaşi greutate.

Sfatul nutriţionistului pentru cei care vor să slăbească este să aibă o viziune pe termen lung a meniului lor şi să facă o evaluare lunară, în timp ce păstrează zilnic un jurnal de dietă.

Sursă: csid.ro



Recente

pastrarea unui secret este nociva pentru sanatate jpg
interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg