Dieta-Minune chiar există? Mărturia Ancăi Bejan, care a slăbit 60 de kilograme, şochează

1 84131 original jpg jpeg

Spune că a slăbit 60 de kilograme fără să facă mari eforturi, fără să renunţe la alimentele preferate şi fără să apeleze la pastile sau intervenţii chirurgicale.

Cazul este cu adevărat impresionant, aşa se explică de ce povestea publicată de ea pe internet în urmă cu doi ani şi jumătate, într-un jurnal online, la adresa www.dietaminune.ro, jurnal în care a dezvăluit care au fost trucurile, a avut un succes răsunător, mai ales în rândul oamenilor care nu credeau că mai au şanse să slăbească vreodată altfel, decât ţinând diete restrictive şi frustrante toată viaţa. Mărturisirile făcute de Anca Bejan, colega noastră, care de 16 ani este jurnalist şi sub ochii noştri s-a îngrăşat şi a slăbit la loc ca prin minune, reprezintă o alternativă interesantă în pentru cei care sunt condamnaţi să ţină mereu diete, pentru a-şi ţine sub control greutatea.

image

„În perioada 2008-2011 m-am îngrăşat 60 de kilograme. Ajunsesem să cântăresc 120. La începutul anului 2012 am decis să apelez la un nutriţionist şi acesta, în loc să-mi dea liste cu alimente interzise şi meniuri prestabilite mi-a spus că trebuie să încep să mănânc zi de zi la aceleaşi ore. Aproape că am bufnit în râs, dar, totuşi, m-am apucat de acest program. Am zis, hai, totuşi, să încerc. În două săptămâni m-am convins că acesta este stilul de viaţă pe care-l voi păstra de acum înainte. Am reuşit să slăbesc la loc în doar doi ani şi din 2014 mă menţin, cu mici fluctuaţii, la aceeaşi greutate. Ce-mi place cel mai mult la acest stil de viaţă, pentru că Dieta-Minune nu e de fapt o dietă, ci o adevărată filosofie de viaţă dezvoltată de mine în jurul unor principii alimentare esenţiale, aşadar ce-mi place mie cel mai mult la ea este că nu te frustrează. Poţi mânca orice, în limita bunului simţ alimentar. Eu nu am exclus din meniu alimentele preferate”, mărturiseşte Anca Bejan.

Peste 350.000 de cititori i-au citit povestea online şi de doi ani şi jumătate încoace mare parte dintre ei au îmbrăţişat acest stil de viaţă. Şi mulţi dintre aceştia i-au scris, aşa că acum Anca are un nou job, pe care şi l-a asumat pro bono: răspunde zilnic la câteva scrisori – în unele zile chiar la 30: „La prima scrisoare a unei cititoare care-mi mulţumea că povestea mea a ajutat-o să slăbească am plâns de bucurie, în timp ce ţopăiam prin casă... N-am să uit niciodată acel moment. Cred că viaţa de asta ne este dată, pentru aceste momente unice. Mi-am dat seama atunci că nu am cum să nu răspund personal tuturor celor care-mi vor scrie. Acum sunt câteva zeci pe zi, e din ce în ce mai greu, dar este una dintre cele mai mari satisfacţii şi alinări în acelaşi timp: să le spun tuturor că se poate, există colac de salvare, nu suntem condamnaţi doar la diete restrictive pentru a putea avea o greutate ideală”.

image

Ca o încununare a muncii sale, Anca a primit în acestă toamnă oferta editurii Mara Books & Publishing de a publicat cartea sa şi în variantă tipărită, o variantă îmbogăţită între timp şi de experienţa câştigată la un curs de nutriţie urmat în cadrul şcolii MasterClass din Bucureşti. Volumul se numeşte „Dieta-Minune: Drumul de la 120 la 60 de kilograme” şi a văzut lumina tiparului chiar în prima zi de Târg „Gaudeamus”, 14 noiembrie, când a fost prezentată oficial publicului. Conferinţa de lansare a fost prezentată de una dintre cele mai importante figuri din domeniu, Florentina Opriş, care de aproape 40 de ani urmează şi promovează un stil de viaţă sănătos. De asemenea, la eveniment a participat şi dr. Oana Dumitrache, medic specialist de diabet, nutriţie şi boli metabolice, care a explicat ştiinţific de ce acest stil de viaţă recomandat de Anca funcţionează, de ce este atât de benefic şi de important ca zi de zi să avem aceleaşi ore de masă.

image

Cartea „Dieta-Minune: Drumul de la 120 la 60 de kilograme” este disponibilă la Gaudeamus până duminică (18 noiembrie), la un preţ special, dar poate fi achiziţionată şi online, pe www.dietaminune.ro. Va fi găsită, de asemenea, şi în librăriile din ţară.



Recente

interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg
5 calitati nelipsite persoanelor inteligente emotional  Sursa foto shutterstock 715595482 jpg