Diferenţa dintre antrenamentele anaerobe şi aerobe. De ce este bine să le combini

1 antrenamente sportive jpg jpeg

Primăvara a sosit şi multe persoane îşi doresc, în această perioadă, să înceapă o dietă nouă şi să se apuce de un program de sport. Indiferent dacă eşti o persoană care nu a făcut sport niciodată sau eşti obişnuită deja cu mişcarea, este întotdeauna benefic să ştii care este diferenţa dintre antrenamentele sportive şi de ce este bine să le combini.

Auzim des că este important să facem minimum 30 de minute de mişcare pe zi. Dacă îţi doreşti să slăbeşti, poate fi greu să te hotărăşti cu ce formă de mişcare să începi. O oră de înot, o sesiune de alergat, o plimbare scurtă prin parc sau un antrenament cu greutăţi? Ai foarte multe opţiuni, însă, cel mai indicat este să combini antrenamentele aerobe cu cele anaerobe pentru cele mai bune rezultate.

Diferenţa dintre cele două tipuri de antrenamente

Antrenamentele anaerobe sunt exerciţiile scurte şi intense, la care îţi supui corpul pe o perioadă lungă de timp. Exerciţiile anaerobe sunt caracterizate de efort intens şi de mişcări explozive. Câteva exemple de exerciţii anaerobe pot fi: antrenamentele cu greutăţi, alergatul rapid (sprint), tenisul sau săriturile cu coarda. Chiar dacă, oboseşti mai repede şi îţi expui corpul la un efort mai mare, exerciţiile anaerobe ajută corpul să gestioneze acidul lactic mai eficient, cresc energia şi te ajută să te menţi la o greutate optimă.

Exerciţiile aerobe sunt antrenamentele cardio, de intensitate medie sau scăzută, care folosesc o sursă continuă de oxigen, pe o perioadă mai lungă de timp. În categoria exerciţiilor aerobe intră: alergatul, mersul rapid, drumeţiile, dansul sau ciclismul. În timpul exerciţiilor aerobe, vei putea purta o conversaţie şi vei respira normal, deoarece balanţa între aportul şi consumul de oxigen este echilibrat.

Combină-le şi vei avea multe beneficii!

Ambele tipuri de exerciţii fac parte dintr-un antrenament complent şi eficient. Combinarea exerciţiilor anaerobe şi aerobe sunt importante din mai multe puncte de vedere. Spre exemplu, muşchii mai puternici vor proteja mai bine articulaţiile, iar o jumătate de oră de alergat te va ajuta să scapi mai repede de kilogramele în plus. Dacă combini antrenamentele aerobe cu cele anaerobe, vei beneficia de: accelerarea metabolismului, gestionarea greutăţii corporale, prevenirea durerilor de spate, stimularea circulaţiei sangvine şi te vei bucura de o performanţă mai bună în activităţile zilnice (cum ar fi, urcatul scărilor, ridicatul obiectelor grele sau mersul pe jos).

Sursă foto: Shutterstock