Din ce cauză nu există lumină naturală în marile magazine şi cum vor arăta acestea în viitor

1 supermarket 949913 1280 jpg jpeg

Când mergi în cel mai apropiat magazin alimentar sau supermarket, vezi ferestre mari la intrarea din faţă, dar odată ce ai ajuns înăuntru, lumina naturală dispare. Magazinele au rareori ferestre. Care ar fi motivele?

Magazinele alimentare din Germania au început încă de acum câţiva ani să aducă mai multă lumină naturală în interiorul marilor magazine. Cercetările au ajuns la concluzia că în magazinele cu mai multe ferestre, clienţii şi angajaţii s-au simţit mai bine, mai în siguranţă şi au putut identifica produsele şi oamenii mai repede.Până acum, cele mai multe magazine alimentare din întreaga lume au avut tendinţa de a avea puţine ferestre, în mare parte din cauza constrângerilor de spaţiu şi a costurilor, dar şi a altor motive.

O strategie de marketing

Lipsa ferestrelor este o componentă a psihologiei cumpărăturilor cu amănuntul, unde comercianţii încearcă să creeze un mediu în care clienţii să se simtă confortabili, să petreacă mai mult timp şi să cheltuiască mai mult. Acesta este şi motivul pentru care multe magazine alimentare au podele din gresie, ceea ce face cărucioarele să facă mult zgomot, forţând cumpărătorii să încetinească instinctiv şi să se perinde mai mult printre rafturi. Din acelaşi motiv, muzica nu este alertă, astfel încât clienţii să nu grăbească pasul, ci să se relaxeze şi să aleagă fără grabă tot ce cred că au nevoie.

În cazul ferestrelor, magazinele oferă un sentiment de timp suspendat. Cumpărătorii nu vor observa vremea nefavorabilă sau dacă se înserează. Cu cât aleg mai multe produse, cu atât cheltuiesc mai mult. Cu toate acestea, această ipoteză este controversată. Unele supermarketuri din Germania au decis să permită lumina solară să pătrundă în magazine, tocmai pentru a menţine clienţii mai mult timp printre produse. Ideea a pornit de la un studiu Laboratorului Naţional de Energie Regenerabilă din Colorado. Acesta a indicat faptul că majoritatea cumpărătorilor, dacă se află într-un magazin mare, cu lumină artificială, se vor simţi închişi, vor lua ce au nevoie şi vor pleca. De asemenea, specialiştii au recomandat lumina naturală. Clienţii şi angajaţii s-au simţit mai bine, mai în siguranţă şi au putut identifica mai repede produsele şi oamenii. Este posibil ca, în viitor, supermarketurile să semene mai mult cu nişte sere şi mai puţin cu nişte depozite.

Motive practice

Ferestrele mari care lasă să intre lumina solară pot provoca estomparea pachetelor, ceea ce le face să pară uzate consumatorilor. Înlocuirea pereţilor valoroşi cu ferestre ar reduce, de asemenea, numărul de afişaje - şi produse. Mai mult, spaţiul este extrem de scump, în special în centrul oraşelor, prin urmare, trebuie utilizat cât mai bine. Ferestrele verticale mari par imposibile, deoarece cea mai mare parte a spaţiului este ocupată de rafturi.

Totuşi, este posibil ca această teorie a comerţului cu amănuntul să nu mai fie la modă în viitor. Un lanţ de supermarketuri din Germania a gândit moduri în care să permită lumina naturală să pătrundă mai mult în interior, deşi au observat că sunt necesare protecţii UV pentru a împiedica lumina soarelui să afecteze calitatea alimentelor proaspete, a legumelor şi fructelor, sau să se estompeze eticheta produsului.

Rămâne de văzut dacă acest lucru va deveni un fapt obişnuit în industria alimentară în general. Până atunci, dacă nu te simţi în largul tău într-un magazin lipsit de lumină naturală, ai la dispoziţie pieţele.



Recente

Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg