Direcţia 5 lansează versiunea de studio a piesei „Marile Iubiri”

1 82588 original jpg jpeg

Emoţii spuse în versuri împachetate într-o frumoasă piesă, ca o declaraţie de dragoste - Direcţia 5 revine cu versiunea de studio a piesei „Marile iubiri”. Piesa este compusă de Marian Ionescu şi Dinu Olarasu, iar versurile sunt interpretate într-o manieră originală de Cristi Enache, Toni Şeicărescu şi Alina Crişan, prinţesa Rock’n’Roll.

„Este povestea şi descrierea unei relaţii de dragoste, asemenea cu multe altele, trăită de unul dintre membrii grupului Direcţia 5, povestită şi apoi spusă în versuri de poetul Dinu Olarasu. Este un cântec căruia i-am făcut 11 versiuni, iar pentru noi aceasta e cea reuşită. Ne bucurăm că putem împărtăşi cu voi versurile şi muzica acestui cântec şi, în mod clar, orice muzică aţi asculta, a noastră este diferită”, declară fondatorul trupei, Marian Ionescu (pian & chitară bass).

În 2016, Direcţia 5 a lansat albumul “Love, Peace & Harmony”, odată cu sărbătorirea a 25 de ani de carieră. Alina ştrupa au început colaborarea în 2015, când au lansat numeroase piese împreună. De atunci, Alina este o prezenţă constantă la concertele şi evenimentele la care participă trupa.

Format din Marian Ionescu, Cristi Enache, Nicu Damalan, Marius Keseri şi Carmin Ionescu, grupul Direcţia 5 s-a înfiinţat în 1991, la Bucureşti. În 1992, trupa lansează albumul „La vulturul de mare cu peştele în gheare”, apoi urmează o lungă istorie muzicală, ce face ca trupa Direcţia 5 să fie recunoscută şi apreciată chiar şi peste hotare.

În cei 27 de ani de activitate, Direcţia 5 a lansat peste 30 de albume şi zeci de piese şi a colaborat cu nume de referinţă din muzică românească – Delia, Lidia Buble, Andreea Bănică, Loredana Groza, Paula Seling şi mulţi alţii.



Recente

Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg